Doi la preţ de unu! Salam de vară cu şoarece

IAŞI. Descoperire şocantă la un supermarket ieşean. Un bărbat a sesizat Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului după ce a descoperit într-un baton de salam… un şoarece.

„La OPC Iaşi a fost înregistrată o reclamaţie a unui bărbat care a achiziţionat de la un supermarket din Iaşi salam de vară extra preambalat, produs de o societate din Tulcea, şi care a găsit în acesta un corp străin. La o primă examinare pare a fi un şoarece”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului Iaşi. În urma reclamaţiei, inspectorii sanitari au efectuat un control amănunţit la firma care produce acest tip de salam şi nu au fost constatate nereguli. Aparent, unitatea tulceană respectă cu stricteţe regulile generale de igienă la muncă. Cu toate acestea suntem nedumeriţi. Cum a ajuns şoarecele în salam? Ancheta continuă, iar reprezentanţii OPC Tulcea susţin că, în funcţie de rezultatele cercetărilor, firma va primi o amendă între 3.000 şi 30.000 de lei. (G.R.)