Nu e vorba de naşul meu, ci de Radu Moraru, cel care s-a autosupranumit, într-un moment de delir, Naşul. Adică, vrea să ne transmită subliminal că este stăpân pe situaţie aşa cum sunt conducătorii familiilor siciliene şi la fel de puternic ca ei.
Costelivă amăgire! Şi mai trebuie să vă spun că nu e ziua lui, ci vreau să aniversez, împreună cu dumneavoastră, cea de-a 2.836-a emisiune pe care a realizat-o fără să ştie de ce. Mă corectez, sau reformulez, cum spun avocaţii în filmele americane: el ştie de ce face emisiunea, dar nu ştie niciodată unde va ajunge, de ce toate i se întâmplă numai lui şi cum se va termina. Mai trist e că nici nu bănuieşte. Mă hazardez cu o explicaţie: datorită intervenţiilor sale pe arătură şi întrebărilor care nu au o legătură, nici între ele, nici cu subiectul. Datorită senzaţiei că nu pricepe «fondul problemei», că pluteşte la suprafaţă.
La acestea se pot adăuga şi altele, dar vă las pe voi să le recitaţi, cu glas tare şi în ordine alfabetică. Când zici că e pe punctul de a atinge esenţialul, hop şi porumbelul diversionist care îşi ia zborul din gura lui şi cuprinde toată emisiunea. Cel mai mult îmi place când îl somează pe interlocutor să se «exprime pe înţelesul telespectatorilor». În acel moment mă topesc şi-mi caut un loc cât mai comod, ca să pot asculta pe cineva vorbind pe înţelesul meu. Nici nu începe acel cineva să-şi întoarcă spusele pe dos că intervine Naşu- cu o întrebare care se potriveşte cu restul şi contextul ca un bikini pe capul unui arhimandrit.
Un profesor de-al meu spunea că oamenii se împart în două categorii, care se evidenţiază atunci când le dai un şut în fund: unii te întreabă de ce i-ai lovit, alţii se interesează, tâmp, cu ce picior. Din această ultimă categorie face parte şi Naşul. Indiferent de subiect, niciodată nu ajungi lămurit la final. Când crezi că pune puncul pe «i», că trage linie, adună împarte şi socoate şi te trimite la culcare lămurit, atunci îţi dai seama că ai rămas la fel de prost ca înainte de emisiune.
Mi-l închipui într-un talk-show cu Dumnezeu şi Sfântul Petru despre căile de «admitere» în Rai. Sunt sigur că i-ar deturna şi pe ei de la temă, făcându-i să se certe asupra mărcii de yalle de la Porţile Raiului.
Oare cât de greu este să-ţi urmăreşti şi să-ţi atingi scopul într-o conversaţie? Se pare că infinit de greu dacă te cheamă Radu Moraru. Pardon! Naşul!
Horia MERCA
