ORADEA. Un copil în vârstă de aproape 2 ani a murit miercuri seară după ce a înghiţit accidental un bob de popcorn.
Disperaţi, părinţii băieţelului au solicitat ajutorul Ambulanţei după ce copilul a început să respire greu, în timp ce mesteca o gumă, informează PRO TV. „Părinţii au pus copilul în maşină şi voiau să-l ducă la Spitalul Municipal, însă pe drum şi-au dat seama că micuţul nu mai respiră, aşa că au sunat la Ambulanţă şi ne-au rugat să trimitem un echipaj la policlinica de lângă maternitate, unde are cabinet medicul lor de familie”, a declarat, ieri, doctorul Emil Botcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor. De nefericire, micuţul nu a mai putut fi salvat, deşi medicii de pe ambulanţă au încercat minute în şir să îl resusciteze. Iniţial medicii au crezut că băieţelul a murit sufoct din cauza gumei, dar de fapt se sufocase cu un popcorn. (A.M.V.)