MAREA BRITANIE. O reprezentantă a sexului frumos l-a sărutat cu atât pasiune şi dor pe prietenul ei, încât i-a retezat jumătate de limbă.
Abia întoarsă de la doctor, unde i se dăduse vestea că încă nu rămăsese însărcinată, aşa cum îşi dorea, Tory Davies şi-a mustrat prietenul, pe Mark Coghill, un bărbat divorţat, în vârstă de 45 de ani, cu care ieşea de trei luni, că nu ştie să o consoleze deloc. I-a reproşat acestuia că n-o mai sărutase franţuzeşte de câteva zile. Simţindu-se vinovat, bărbatul a vrut să se revanşeze şi să îşi consoleze iubita aşa cum trebuie. A îmbrăţişat-o şi i-a dăruit mult aşteptatul sărut. „Înfometată” de sărut, femeia nu s-a oprit decât în momentul în care s-a trezit cu jumătate din limba iubitului în gură.
L-a privit direct în ochi, după care a scuipat pe podea bucata de ţesuturi. A predat doctorilor bucata de organ, într-o pungă, spunând că gestul ei nu a fost plănuit, ci doar o reacţie la faptul că nu mai primise un sărut aşa cum îşi dorea de multă vreme. Din păcate, doctorii nu au putut face nimic pentru a întregi organul înjumătăţit al britanicului. Ironia face ca acesta să fi rămas fără jumătate din limbă chiar de ziua lui. În prezent, bărbatul i-a intentat proces fostei iubite, pentru vătămare. (A.M.V.)