„Uraganul de foc” de la Dresda a fost cel mai mare incendiu cunoscut de Terra, vizibil de la 200 de km distanţă, după cum au relatat ulterior mai mulţi piloţi britanici. Incendiile au izbucnit cu violenţă în mii de locuri şi, din cauza vântului, au căpătat o întindere enormă.
Căldura imensă degajată în centrul incendiului, de coloana înaltă de foc şi fum, a creat o teribilă lipsă de oxigen. Din cauza presiunii de la baza marelui incendiu şi a diferenţelor enorme de temperatură (în centru 600-1000 de grade Celsius, pe laterale – diferenţe de 30 de grade Celsius), s-a creat ceea ce specialiştii numesc o „tornadă de foc”, care s-a pus în mişcare cu violenţă, măturând totul în calea ei. Dar „tornada de foc” nu reprezenta decât primul val al planului britanic.
Exact trei ore mai târziu, la ora 1.10, în noaptea de 14 februarie 1945, peste 500 de „fortăreţe zburătoare”, constituite în valul al doilea, şi-au împărţit obiectivele: jumătate din bombardiere au întreţinut „nucleul central” al focului, în timp ce restul acţionau la limita ariei de incendiere, pentru a ajuta „tornada de foc” să se extindă cât mai mult. S-a raportat ulterior că bucăţi de corpuri omeneşti, haine, o mare cantitate de cenuşă umană sau membre atârnând în ramurile copacilor- proiectate de „tornada de foc” – s-au descoperit până la 20 de kilometri de Dresda. A doua zi, americanii din „8th Air Force” au luat în primire Oraşul Nou: 450 de bombardiere au făcut una cu pământul totul.
După terminarea celor trei valuri succesive de bombardamente aliate, personal medical şi ajutoare de urgenţă au început să sosească la Dresda din întreg centrul Germaniei. Ferocitatea bombardamentului de la Dresda urmărea să provoace capitularea imediată a Germaniei şi să-l impresioneze pe Stalin. Dar „tornada de foc” nu i-a îngenuncheat pe civilii germani. Nu bombele şi incendiul uriaş, ci avioanele de vânătoare Mustang, care coborau aproape razant cu solul şi mitraliau tot ce mişca, au avut un efect devastator asupra populaţiei.
În acest adevărat holocaust, şi-au pierdut viaţa – asfixiaţi, lichefiaţi, transformaţi în cenuşă – mult mai mulţi oameni decât au murit în urma exploziei nucleare de la Hiroshima ori Nagasaki. Nu este de mirare, aşadar, că decenii la rând, după război, nu s-a suflat niciun cuvânt despre „apocalipsa de la Dresda”, despre „tornada de foc” din februarie 1945, care a incinerat oraşul şi împrejurimile, iar la Nurenberg s-a tăcut mâlc despre această crimă de război care nu poate fi, totuşi, uitată.
Dan Aldea
