Copiii necesită multă atenţie, iar aceasta oferită în primii 3 ani este crucială pentru dezvoltarea lor ulterioară.
Succesele geneticii medicale şi demonstrarea modificărilor funcţionale la nivelul creierului în tulburările psihice, constituie o veritabilă noutate a acestui început de secol. Se evidenţiază faţetele pluridimensionale ale relaţiei părinţi-copii şi rolul familiei, ca sistem social şi mediu de dezvoltare a copilului în primii ani de viaţă, precum şi importanţa asigurării unui climat familial armonios absolut necesar unei dezvoltări cerebrale în parametrii normalităţii. Familia modernă tipică este alcătuită din tată, mamă şi doi copii; ambii părinţi lucrează şi amândoi contribuie la creşterea şi dezvoltarea copiilor. Există pericolul scăderii interacţiunii părinţi-copii.
Antrenarea femeilor în activitatea productivă a dus la scăderea numărului momentelor de interacţiune mamă- copil. Tehnica alimentaţiei artificiale a sugarului a devenit aproape impecabilă. Există o tendinţă de scădere a numărului de copii alimentaţi natural (ceea ce îndepartează mama de copil). Cu ajutorul computerului tomograf au fost puse în evidenţă zone de activare metabolică a structurilor nervoase ale creierului sugarului care se amplifică remarcabil după naştere, în relaţie directă cu numărul stimulilor la care este supus copilul.
Deşi este un lucru dovedit că structura şi funcţionalitatea creierului, inclusiv temperamentul sunt genetic determinate (peste 70.000 din cele 100.000 de gene cu care ne naştem sunt implicate în dezvoltarea sistemului nervos), stimularea postnatală, experienţa personală este la originea sinapsogenezei. Stimularea este optimă într-o interacţiune normală părinţi-copii şi ea ar putea fi ameliorată dacă aceştia ar cunoaşte toate beneficiile stimulării precoce asupra dezvoltării cognitive a copilului. Experienţele precoce activează sinapsele „adormite” la naştere.
Astfel cortexul vizual dovedeşte nivele remarcabile de activitate metabolică la vârsta de 2-3 luni, odată cu fixarea privirii şi primul zâmbet social, cortexul frontal devine activ în jurul vârstei de 6-8 luni. Cortexul auditiv se activează la auzul vocii mamei şi apoi a fonomenelor limbii materne. Învăţarea muzicii (cântatul la pian sau la vioară) produce o modificare de lungă durată a circuitelor neuronale şi, ulterior, judecata logico-matematică a acestor copii este net superioară celor care nu au beneficat de studii muzicale.
Se demonstrează astfel că stimularea postnatală, mai mult decât factorii înnăscuţi, au un rol primordial în realizarea complexităţii activităţii creierului uman şi în ceea ce priveşte unicitatea persoanei. Dacă un copil trăieşte într-o familie disfuncţională şi este deprivat socio-familial, lobul temporal, locul unde sunt reglate emoţiile se dovedeşte inactiv metabolic şi copilul va suferi nu numai cognitiv, ci şi emoţional datorită lipsei de stimulare. În tulburările de comportament obsesiv-compulsive studierea imaginilor obţinute cu ajutorul imagisticii nucleare au dovedit activitatea metabolică crescută la nivelul lobilor frontali şi la nivelul ganglionilor bazali.
Cornel Bogdan
