Pe 13 februaire 1945, ora 22.20, „uraganul de foc” a coborât asupra Dresdei.
Primul val – constituit de Grupul 5 Bombardiere britanic – a fost format din 250 de avioane de bombardament, care au lovit Dresda cu peste 650.000 de bombe incendiare şi 3.000 de bombe cu „explozibil înalt”, transformând vechiul centru al oraşului într-o mare de flăcări. Deoarece Dresda avea la acea dată 1.250.000 de locuitori, rezultă că britanicii au folosit o bombă incendiară la fiecare doi germani, o rată cu adevărat „apocaliptică”.
Trebuie precizat că bombele incendiare nu au o eficacitatea prea mare în distrugerea echipamentului militar greu sau a căilor ferate ori a podurilor. În schimb, produc maximum de pierderi de vieţi omeneşti.
Obiectivul primului val a fost îndeplinit: după cum declara Sir Arthur „Bomber” Harris, primul bombardament a „pus oraşul pe foc”.
Lipsa de apărare a Dresdei a permis bombardierelor britanice să coboare foarte jos, de unde au expediat cu maximă precizie bombele asupra unor femei, copii, bătrâni sau răniţi disperaţi.
În „dezinformarea” piloţilor dinaintea bombardamentului, acestora li s-a spus că la Dresda există un „mare arsenal militar” şi că în oraş sunt „două fabrici de gaze otrăvitoare”: arsenalul arsese încă din 1916, în primul război mondial; „fabricile de gaze otrăvitoare erau, în realitate, o fabrică pentru pastă de dinţi şi o fabrică pentru pudră de talc pentru nou-născuţi.
Deşi piloţii britanici care executau bombardamentul zburau la mică altitudine şi puteau vedea că lovesc doar în civili ori puteau vedea cu uşurinţă piaţa din centrul Dresdeişi spitalele pe care le incendiau, au executat totuşi ordinelepână în cele mai mici amănunte.
Dan Aldea
