Afinul – Vaccinium myrtillus – este un arbust de talie mică care se va întâlni în zonele montane, pe păşunile alpine sau locuri stâncoase, până la 2.500 m înălţime. Înfloreşte în lunile mai-iunie, iar fructele se coc la începutul toamnei.
Frunzele sunt mici, crestate, iar florile au culoarea roz şi au petalele unite, ca un clopoţel. Fructele sunt nişte bobiţe negre-albăstrui, brumate, care ajung la maturitate în luna august, conţinând un suc negru-violaceu, dulce-acrişor, care pătează. De la afin se folosesc în scopuri terapeutice doar frunzele şi fructele. Frunzele se recoltează primăvara, vara şi toamna. Se recoltează dimineaţa, imediat după ce roua dispare. Fructele se culeg la maturitate, în perioada iulie-septembrie, şi se folosesc proaspete sau uscate. Fructele se separă de frunze, se spală bine într-un vas cu apă, se lasă la soare până se usucă apa de pe ele, apoi se pun la uscat pe o pânză în locuri bine aerisite, uscate şi fără praf. După uscare se pun la păstrat în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză.
Afinele au efecte antidiabetice, antitoxice intestinale, antiseptice, urinare, vasoprotectoare capilare, protectoare contra radiaţiilor ionizante. Datorită mirtilinei, care este considerată insulina vegetală, atât frunzele, cât şi fructele de afin au efecte hipoglicemiante şi se folosesc în diabetul zaharat, complicat cu afecţiuni dermatologice, cum ar fi candidoza, prurigo diabetic, ulceraţiile trofice, în tulburările circulatorii, uretrite, stomatite, eczeme şi cuperoze.
De asemenea, principiile active din fructele de afin au o puternică acţiune de activare a regenerării retinei, stimulând astfel regenerarea pigmenţilor din fotoreceptorii retinieni. Afinele au efecte protectoare şi în ulcerul gastric indus de stres, de consumul de medicamente, alcool şi chiar faţă de ulcerul cronic indus de acidul acetic, stimulând apărarea locală a mucoasei stomacului.
Fructele proaspete pot fi consumate în orice cantitate, atât cât permite organismul, sunt recomandate tuturor persoanelor, dar în special bolnavilor de diabet, fiind fructele cu cea mai scăzută concentraţie de zahăr. Pot fi consumate atât în stare proaspătă sau sub formă de suc. Sucul se obţine folosind fructele zdrobite, trecute printr-un tifon, sucul obţinut se consumă diluat cu puţină apă călduţă.
Prin urmare, atât fructele şi frunzele de afin sunt recomandate în tratarea diabetului, a gutei, a enterocolitelor, a colitelor de fermentaţie sau de putrefacţie, a parazitozelor intestinale, a infecţiilor urinare, a uremiei, ca antiseptic minor şi diuretic, precum şi în cazurile de reumatism, afecţiuni dermatologice, tulburări circulatorii periferice, uretrite, stomatite, eczeme, ulceraţii cronice sângerânde. Efectele antioxidante ale vitaminelor şi celorlalţi compuşi nutritivi din afine protejează organismul împotriva oxidării celulelor care ar putea provoca pierderi de memorie asociate cu vârsta înaintată şi în disfuncţiile cognitive, cum ar fi în cazul maladiei Alzheimer.
Infuzia din frunze de afin
Se prepară dintr-o lingură plantă la 250 ml apă. Se consumă câte 2 – 3 căni cu infuzie pe zi.
Decoct concentrat din fructe uscate
Se pun la fiert 3 linguri de afine în 500 ml apă, se lasă pe foc 3 – 10 minute. Se consumă nefiltrat, împreună cu fructele, de 2-3 ori/zi.
Decoctul din frunze de afin
se obţine prin fierberea materiei prime în apă, cantităţile fiind aceleaşi ca la prepararea infuziei. Se recomandă sub formă de gargară în faringite, afte, stomatite şi comprese pentru hemoroizi şi eczeme.
Afinata
Afinata este un sirop natural, la care se adaugă şi alcoolul, pentru a putea beneficia de ea mai mult timp. Pentru prepararea afinatei sunt necesare 2 kg de fructe, 1 kg zahăr şi jumătate de litru de alcool alb de 90 de grade. Fructele bine spălate se pun înr-un vas de sticlă împreună cu zahărul; vasul se acoperă cu un tifon şi se pune la soare. Se mişcă din când în când pentru ca ingredientele să se amestece uniform. După o săptămână, când zahărul s-a topit, se adaugă alcoolul, se pune în sticle împreună cu fructele, se închid bine şi se păstrează în cămară, la rece.
Siropul
Într-un borcan de sticlă se pun 2 kg şi jumătate de afine, peste care presari aceeaşi cantitate de zahăr. Se lasă borcanul acoperit cu un tifon într-un loc răcoros şi ferit de lumină, timp de şase săptămâni. Siropul obţinut îl strecori printr-un tifon dublu, după care îl torni în sticle care se astupă foarte bine. Afinele rămase nu se aruncă, ci se folosesc pentru prepararea unui gem ori chiar a afinatei.
O altă reţetă de sirop
Ingrediente: 2 1/2 kg afine, 50 ml suc de lămâie, 1 1/2 l apă clocotită, o aspirină sau salicilat, zahăr – cantitatea trebuie să fie egală cu fructele. Modul de preparare: se trec afinele printr-un jet de apă, apoi se lasă să se zvânte bine. Se pun într-un vas de sticlă, se amestecă cu sucul de lămâie şi se opăresc cu apa în clocot. Se lasă să se răcească, după care se adaugă aspirina sau salicilatul, după care se lasă să stea 24 de ore. După cele 24 de ore, sucul obţinut se strecoară printr-un tifon într-un alt vas mare. O jumătate de litru de suc se amestecă din nou cu o jumătate kg de zahăr, se lasă să stea şase ore, apoi se amestecă compoziţia până ce zahărul se topeşte complet. Siropul este gata şi sticla se poate închide ermetic. Sucul care a mai rămas se amestecă după acelaşi procedeu cu zahărul, iar când zahărul este gata dizolvat se pune la păstrat în sticle.
