Alexander McKee a început să aibă dubii privind „eficacitatea militară” a bombardamentelor aliaţilor cu mult înaintea bombardamentului de la Dresda, din februarie 1945.
Ca militar în Armata 1 Canadiană, McKee a fost martor ocular la bombardarea oraşelor franceze „prietene”, Caen şi Lisieux: „obiectivele” erau civile.
„Nu sunt surprins că, în înaintarea trupelor noastre între Caen şi Lisieux, mulţi civili francezi ne-au întâmpinat cu focuri de armă”.
Canadianul a fost martor la distrugerea totală a oraşelor Emmerich şi Arnheim.
El relatează: „În Emmerich nu am văzut nicio singură clădire care să fi rămas intactă… Acest proces, făcut pe când oraşul era în mâna Aliaţilor, noi l-am numit, cu un cuvânt înşelător, «eliberare». Dacă asta se numeşte «eliberare», mă întreb cum naiba mai stă piatră pe piatră”.
La Dresda, bombardamentele au urmat o hartă ciudată. Existau câteva barăci militare, dar în Oraşul Nou, departe de zona vizitată de aviaţia Aliată.
Taberele din oraş, în schimb, erau ocupate de refugiaţii care fugeau din calea ruşilor.
Reţeaua de staţii ferate nu se afla nici ea în zona oraşului vechi, obiectivul principal al bombardamentelor.
Nici şoseaua principală, aflată la vest de oraş. Pe hărţile britanice nu figura, de fapt, nicio staţie de cale ferată şi niciun pod din Dresda, care – distruse – ar fi împiedicat legăturile cu Frontul de Est.
În 1978, istoricii militari americani au motivat distrugerea Dresdei ca fiind o „solicitare a sovieticilor”, dar, din păcate, nu s-au găsit documente în acest sens.
După război, McKee a căutat o explicaţie pentru masacrul de la Dresda.
Iată concluziile sale:
1) Începând cu sfârşitul verii lui 1944, „există dovezi că Aliaţii au urmărit un sfârşit rapid şi teribil al războiului, comiţând atrocităţi care să sperie inamicul şi să-l determine să se predea”.
2) „Comandanţii bombardierelor nu erau, de fapt, interesaţi de niciun obiectiv militar sau economic (…) Ceea ce căutau ei era o arie cât mai largă, pe care să o bombardeze cu uşurinţă şi să o incendieze (…) Atracţia Dresdei pentru «Comandamentul de Bombardament» a fost centrul vechi al oraşului, pentru că acesta putea fi incendiat foarte uşor şi arde magnific: şi exact asta au făcut”.
3) În momentul bombardamentelor din 13/14 februarie 1945, locuitorii Dresdei erau mai ales femei şi copii, refugiaţi din Est. Exista şi un număr de prizonieri aliaţi. Foarte puţini bărbaţi de vârstă militară se găseau în împrejurimi. McKee îi citează pe istoricii oficiali ai Comandamentului de Bombardament – Sir Charles Webster şi Dr. Noble Frankland -, care recunosc că „din nefericire, refugiaţii civili, îngheţaţi şi înfometaţi, au fost primul obiectiv al atacului aerian”.
4) Dresda era un oraş lipsit de apărare. Avioanele Luftwaffe zăceau la sol fără combustibil. Cu excepţia câtorva tunuri uşoare, toată antiaeriana oraşului fusese deplasată în alte locuri, mai expuse. McKee notează declaraţia unui britanic, participant direct la raid: „Adevărata noastră problemă a fost să nu fim loviţi de bombele lansate de alte avioane Lancaster care zburau deasupra noastră”.
5) Obiective militare nu au existat şi nici nu fuseseră măcar menţionate pe lista oficială a ţintelor. Printre obiectivele neglijate se număra podul de cale ferată de pe Elba. Nici reţeaua de căi ferate nu fusese precizată ca ţintă oficială.
6) În decursul raidului aliat din 14 februarie, bombardierele americane au lovit direct civili. „Printre cei care au pierdut totul într-o singură noapte s-a instaurat o panică de nedescris. Femei şi copii au căzut sub bombe. A fost un asasinat în masă”. Americanii au atacat până şi animalele de la Grădina Zoologică din Dresda.
7) McKee conchide că „Dresda a fost bombardată din raţiuni politice, nu militare, dar, din nou, fără efect. Exista mizerie, dar aceasta nu afecta războiul”.
S-a avansat şi teoria că bombardarea-masacru a Dresdei s-a făcut doar pentru a-l intimida pe Stalin, la Ialta, cu forţa aliaţilor anglo-americani.
Dacă aceasta a fost intenţia, în mod sigur, ea a eşuat: Stalin a rămas inflexibil la Ialta.
După opinia lui Alexander McKee, bombardarea Dresdei din februarie 1945 de către Aliaţia fost un „atac terorist contra civililor”, ordonat de Winston Churchill.
Sintagma „pagube colaterale”, se vede treaba, nu fusese încă inventată.
Dan Aldea
