Infuzia de năpraznic
Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă plantă la o cană de apă clocotită. Se infuzează 15 minute, se strecoară şi se bea pe parcursul întregii zile. Întreaga cantitate de ceai, de preferat neândulcită, sau îndulcită cu o linguriţă de miere de albine.
Suc de usturoi
Se recomandă ca zilnic, bolnavul să consume câte 30 ml suc de usturoi, împărţit în două reprize. Prima repriză se ia după masa de dimineaţă iar cea de-a doua porţie, înainte de masa de seară.
Infuzie de coada-şoricelului
Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă plantă la 250 ml apă clocotită. Se împarte în patru porţii egale şi se consumă pe parcursul întregii zile. Concomitent cu această cură se consumă dimineaţa cu jumătate de oră înainte de masă şi seara – înainte de cină, câte o cană cu ceai de coada-calului.
Miere de albine cu rădăcină de tătăneasă
Pentru a obţine acest remediu sunt necesare un kilogram şi jumătate rădăcină de tătăneasă, care se spală, se curăţă şi se dă prin maşina de tocat carne. Se amestecă cu două kilograme de miere de albine – de salcâm şi 3 litri şi jumătate de vin roşu. Se amestecă bine şi se pune într-un borcan de sticlă. Se lasă la loc întunecos timp de 5 zile, după care se poate consuma astfel: primele 5 zile se consumă câte o linguriţă înainte cu 2 ore de servirea celor 3 mese principale; iar următoarele trei săptămâni, se va administra câte o linguriţă, cu o oră înainte de servirea meselor principale.