Românii, ţapii ispăşitori ai crizei din Italia

DEGRADANT. Presa din Franţa a început să ne catalogheze ţigani acum 15 ani, iar elveţienii ne spun ciori şi corbi.

Acum, presa din Italia nu ne scoate din ţigani.Valul de jigniri şi nedreptăţi îndreptate împotriva românilor trece fără nici un efect de oficialii din ţară. Europarlamentarul PNL, Renate Weber, fostă militantă pentru apărarea drepturilor omului, se arată indignată de modul în care presa italiană tratează subiectele ce au ca temă infracţiunile comise de români în peninsulă, dar şi de lipsa de reacţie a preşedintelui Traian Băsescu. Ea consideră că actuala stare din Italia era de aşteptat şi fusese oarecum anunţată şi de anterioarele acţiuni îndreptate împotriva străinilor, printre care cea de dinaintea integrării.

Weber aprecia că principala cauză a valului de atacuri împotriva imigranţilor români din Italia o constituie criza economică, pentru care oficialii de la Roma nu au o strategie clară de contracarare. Cel mai simplu într-o astfel de situaţie este să găseşti un ţap ispăşitor, în loc să se caute soluţii. Renate Weber consideră că presa italiană prezintă preponderent infracţiunile românilor, care “săvârşesc cam 5% din numărul de infracţiuni care se comit în Peninsulă, dar mediatizarea este probabil de 99,5%”, pentru că “presa italiană este o presă care lucrează cu autorităţile. Guvernul Silvio Berlusconi controlează într-o mare măsură presa şi aceasta răspunde la o solicitare politică”. Până la o reacţie promptă din partea autorităţilor din ţară, românii din Italia trebuie să reziste acuzaţiilor, de multe ori mincinoase. (AMV)