Foarte mulţi ani, vedeta care a ţinut bine de şnur primele pagini ale multor tabloide şi a multor publicaţii de scandal a fost punctul forte al comentariilor acide ale ziariştilor şi a iscat controverse mai tare decât iscă acum pasajul de la Basarab.
Imediat după ieşirea pe uşa din dos a surprizelor, cu un scandal mocnit, stins cu pătura de cei de la DNA, care nu au avut curajul să ia la puricat contractele divei şi relaţia contractuală dintre TVR (instituţie finanţată din banii publici) şi eminenţa cenuşie a televiziunii româneşti, Valeriu Lazarov, Andrea Marin a intrat într-un con de umbră mai mare decât piramida lui Keops. Lipsită de activitate în domeniu, care i-a pus frişcă pe savarină şi a propulsat-o în rândul celor mai râvnite femei din România, Andreea Marin a început, încet ca melcul printre ghiocei, să descopere şi că se poate mânca pizza în sufragerie, ca funcţionarele de la poştă după ce au fugit două ore de la serviciu, că maşina poate fi spălată în faţa casei, cu tehnica din dotare, şi că fiţele încep să nu mai aibă căutare prea mare.
Acum câteva zile, citeam că Andreea s-a implicat într-un proiect umanitar şi că a fost văzută în două comune din judeţul Ialomiţa citind poveşti copiilor, care au urmărit-o cu guriţa căscată aşa cum o urmăresc şi paparazzi de mai mulţi ani decât are câinele blocului meu. Gestul este unul frumos, ca o pisică de Angora, prospăt pieptănată cu mănuşa aia cu ţepi, care scoate părul în exces şi ar trebui pus la panoul de onoare la rubrica „Aşa da”. Nu e prima oară când Andreea Marin se implică în astfel de acţiuni umanitare, pentru care merită toată stima şi tot respectul. Din păcate gestul, frumos în sine şi de apreciat, este făcut într-o conjunctură de fiţe maxime.
Acţiunea face parte dintr-un turneu lipsit de măduvă, ca osul de la aripioara de pui şi are drept scop promovarea unor calpe şi sterpe acţiuni caritabile, făcute de unii membri ai corpului diplomatic şi câteva persoane cu sânge albastru-gălbui, care ştiu că povestea astea cu „caritatea” dă bine la imagine şi mai şterge din păcatele contabilizate de Moşul cel Veşnic pe care l-am văzut o singură dată în viaţă, în „Siberiada” lui Serghei Mihalkcov Koncealovki. Vrea, nu vrea, Andreea Marin face ce face şi dă cu insecticid pe zorele, stricând frumuseţea unui gest de excepţie, cu glazura snoabă a mediatizării.
Până la urmă întrebarea, care răsare ca panseluţa în zilele de primăvară, e, cine profită de pe urma unor astfel de acţiuni caritabile? Andreea, care are foame de imagine mai rău decât are sarea de mare foame de apă sau copii care în afară de faptul că au văzut-o pe zână nu se mai aleg cu nimic. Şi pentru că nu vreau să vorbesc precum babele surde la poartă, o invit pe Andreea să facem împreună o vizită la un centru pentru copii cu handicap sever din Videle, fără camere şi fără aparate de fotografiat, să vadă cu ochişorii ei frumoşi cum se poate trăi cu cinci lei pe zi şi cam cum arată România adevărată.
Sunt unsprezece copii cu handicap sever pe care împreună cu Oana şi cu nişte prieteni i-am „adoptat” şi cărora încercăm să le mai înseninăm sărbătorile cu mici cadouri şi cu nişte ulei, cartofi, orez şi sucuri ca să iasă din necazuri, şi ca să simtă şi ei ce înseamnă bucuria adevărată. Nu cred în gesturile ostentative, iar mediatizarea unor astfel de acţiuni de imagine e mai păguboasă şi parşivă decât pare. Hai, Andreea, ai curaj să vezi lumea reală fără liota de fotografi după tine? Îţi promit că la primul tău gest frumos, dar nemediatizat, îţi fac curat printre borcanele cu dulceaţă şi îţi aprind lumânări la biserică în fiecare duminică.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi spanac cu frunze de aur şi girafe cu gâtul scurt.
