BRĂILA. Din cauza vântului puternic şi a valurilor mari din Marea Neagră, navigaţia pe Canalul Sulina şi prin Bara Sulina a fost închisă.
Potrivit Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, după aplicarea restricţiei, o navă a fost obligată să staţioneze în rada Portului Sulina, fiind atenţionată să îşi ia toate măsurile de siguranţă. „Măsura a fost luată deoarece condiţiile meteorologice nefavorabile pot pune în pericol deplasarea navelor şi a convoaielor, atât în amonte, cât şi în aval. În momentul închiderii navigaţiei, vântul depăşea viteza de 65 km/h şi prezenta intensificări de durată, iar valurile pe Marea Neagră măsurau cinci-şase metri înălţime”, a declarat purtătorul de cuvânt al AFDJ Galaţi, Emanuela Turcu. Este a opta oară de la începutul acestui an când navigaţia pe Canalul şi Bara Sulina a fost întreruptă din cauza vremii nefavorabile. Ultima dată, restricţiile au fost aplicate pe 12 februarie şi au fost ridicate după 24 de ore. (G.R.)