Anul acesta AFI l-a cinstit pentru întreaga carieră pe Warren Beatty, printr-o ceremonie la care au participat Jack Nicholson, Al Pacino, Halle Berry sau Diane Keaton.
De fiecare dată când AFI onorează prin organizarea unui eveniment fastuos câte-un actor sau regizor pentru întreaga carieră mă întristez. Când a fost Al Pacino l-am văzut pentru prima oară „bătrân”, acum mi s-a întâmplat la fel şi cu Warren Beatty. Nu că ar fi un cântec al morţii (deşi uneori seamănă cu aşa ceva şi e înspăimântător), dar parcă se trasează o linie, care îi separă pe sărbătoriţi de cât de mult au făcut în raport cu cât de puţin timp mai au la dispoziţie.
După cum spuneam, Pacino „al meu” nu mai era acelaşi de care m-am îndrăgostit la 12 ani când am văzut pentru prima oară „Parfum de femeie”, sau de care m-am reîndrăgostit la 18 ani când am înţeles „Dogday afternoon”, la fel cum nici Beatty nu mai e acelaşi din „Splendoare în iarbă” sau „Bugsy”. Este foarte greu să-i vezi ridaţi, undeva în spate, râzând sau emoţionându-se la cele spuse de invitaţi despre ei. Poate din acest motiv îl respect şi mai mult pe Peter O-Toole, care a refuzat Oscarul pentru întreaga carieră, afirmând că mai are timp să joace şi să câştige unul pentru „Cel mai bun actor”. Nu a vrut să treacă de „linie”. Apoi, după ce am văzut ceremonia AFI a urmat cea a Globurilor de Aur, absolut surprinzătoare, dat fiind că Miss Kate Winslet a plecat acasă cu două trofee, unul pentru rol secundar în „The Reader” (ciudat aici este că la Oscaruri a primit nominalizare pentru rol principal în „The Reader”) şi pentru rol principal în „Revolutionary Road”, iar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost că Heath Ledger a obţinut (post mortem), Golden Globe pentru prestaţia sa de rol secundar din „The Dark Knight”, ultimul Batman.
Despre Heath Ledger nu puteam să spun multe înainte să văd „The Dark Knight”, la care recunosc (cu cinism) că poate dacă nu murea, n-aş fi mers neapărat, nefiind chiar genul meu de film şi negustând din „farmecul” lui Christian Bale. Dar am mers la film şi pentru că auzisem zvonuri cum că Ledger făcuse un rol mai bun decât Nicholson. Astfel că, în Belgia fiind, într-o vizită amicală, am intrat în cinematograf vara trecută, convinsă fiind că Mister Ledger nu mă va impresiona mai mult decât o făcuse în „Brokeback Mountain” sau „Casanova”, adică puţin aproape spre deloc, dar m-am înşelat, dovadă că am văzut filmul de două ori într-o săptămână, cu sala plină! Dincolo de artificiile regizorale ale lui Nolan, de acea femme fatale căreia îi lipsea tocmai „fatalitatea” şi anume Maggie , de un Morgan Freeman uşor obosit, un Michael Moore doar acceptabil şi un Batman prea…plin de sine şi colţuros am descoperit un Joker fantastic care acapara toată acţiunea.
Un Joker pentru prima dată uman, un Joker mitoman, un Joker amuzant şi plin de farmec în nebunia lui şi mi-am zis că da, îl întrecuse pe Jack Nicholson. Şi, din păcate, Heath Ledger a murit înainte să mai aibă vreo interpretare care să contrazică afirmaţia cum că acesta ar fi fost rolul vieţii lui. Iar al treilea eveniment major cu care am intrat în noul an a fost aflarea nominalizărilor la Oscar, unde sper ca Ledger, aflat printre nominalizaţii la „Best Supporting Actor” să ia trofeul. Nominalizările de anul acesta au fost evident previzibile, însă tare teamă mi-e că nu şi viitorii câştigători. Printre nominalizaţi se mai află Angelina Jolie şi Brad Pitt, Meryl Streep, Phillip S. Hoffman, Sean Penn sau Kate Winslet. Aşadar, să începem pariurile!
R. Mihalache
