Întocmai precum energia iubirii, întocmai precum energia fericirii, întocmai precum energia bucuriei există şi energia divină a iertării, cu care putem intra în stare de rezonanţă ocultă. Aşa cum iubirea atrage iubirea, bucuria atrage bucuria şi la fel, iertarea atrage iertarea.
Pentru a face să apară în universul nostru lăuntric starea de iertare, trebuie să atragem în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Starea de sensibilitate cu totul aparte în care iubirea ne face să trăim, precum şi relativa vulnerabilitate pe care o aduce cu sine abandonul şi dăruirea în faţa fiinţei umane pe care o iubim conduc, în unele cazuri, la suferinţă. În anumite situaţii, este posibil nu numai să îi provocăm fiinţei iubite, chiar fără să vrem, unele suferinţe, dar totodată este posibil să ne expunem chiar şi noi înşine trăirii unor suferinţe. Astfel de situaţii, în care unele fiinţe umane se confruntă cu anumite suferinţe, care sunt provocate de iubire, sunt aproape inevitabile. Este însă esenţial să reţinem că toate aceste suferinţe evidenţiază, de fapt, neputinţa noastră de a ne detaşa.
Aceia care sunt cu adevărat capabili să se detaşeze nu vor fi niciodată afectaţi şi, tocmai de aceea, ei nu vor suferi din cauza iubirii. Să vedem însă ce se poate face în cazul acelora care, din cauza neputinţei lor de a se detaşa prompt, suferă sau se simt răniţi din cauza iubirii. Acelora care nu sunt capabili să se detaşeze, iubirea le provoacă unele răni sufleteşti şi suferinţe. Remediul suveran care le vindecă pe toate este, pe cât de simplu, pe atât de irezistibil: energia divină a iertării. Privind realitatea din perspectiva legii talionului – care implică să scoatem „dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi“ – fiecare fiinţă umană are dreptul să se răzbune Şi totuşi, cu toate acestea, noi trebuie să iertăm.
Atunci când reuşim cu adevărat să iertăm, iertarea care apare nu înseamnă neapărat uitare (adică suprimarea completă a faptei sau a acţiunii care ne-a rănit din memoria noastră), şi nici închiderea ochilor (făcând astfel pe prostul). Iertarea nu înseamnă nici să pretindem, într-un mod aberant, că de fapt nu s-a produs absolut nimic (recurgând la tot felul de argumente speculative sau în mod evident aberante). Dimpotrivă, iertarea implică examinarea lucidă şi detaşată a suferinţei sau a rănii din toate punctele de vedere, aceasta fiind apoi vindecată complet, prin intermediul energiei subtile divine a iertării, care face să apară efecte simultane la nivelul sufletului.
Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL, cerându-i să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Se poate rosti astfel următoarea rugă simplă şi eficientă: „DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI. AMIN.“ În finalul acestor rostiri, ne gândim apoi clar la fiinţa pe care dorim să o iertăm şi la acţiunile sau situaţiile pentru care o iertăm.
Apoi vom simţi cum energia subtilă divină a iertării exercită o acţiune inefabilă, în finalul căreia apare o stare specifică de uşurare şi de purificare interioară. În final, vom avea posibilitatea să verificăm eficienţa iertării prin apariţia în fiinţa noastră a unei stări de detaşare completă faţă de aspectele, acţiunile şi situaţiile care ne-au provocat suferinţă sau durere, precum şi faţă de fiinţa care le-a declanşat. În cazul în care constatăm că încă mai persistă anumite tendinţe stranii, care ne arată că procesul de iertare nu a fost finalizat în totalitate, se reia de mai multe ori procedeul descris anterior, până când se instalează în fiinţa noastră acea stare specifică de detaşare
Este foarte important să înţelegem că, atunci când nu o iertăm pe fiinţa umană care ne-a greşit, starea de chin şi de suferinţă rămâne neîncetat în universul nostru lăuntric şi generează o rezonanţă ocultă, care alimentează acea suferinţă până în momentul în care energia iertării anihilează acele răni, acele suferinţe şi le face să dispară pentru totdeauna. În timp ce judecata contractă sufletul şi îl expune la o suferinţă fără de sfârşit, iertarea îl eliberează imediat de aceste răni şi suferinţe şi, liniştindu-l, îi permite să înflorească. (A.M.)
