În această rubrică sunt explicate cuvintele întâlnite cel mai des pe internet, deoarece sunt mulţi utilizatori ai internetului care nu cunosc aceşti termeni.
FTP anonim = Una dintre caracteristicile reţelei Internet constă în numărul vast de fişiere disponibile pentru download. Protocolul de transfer anonim de fişiere oferă tuturor utilizatorilor posibilitatea de a descărca fişiere din cadrul unui server FTP corect configurat. În acest mod, utilizatorii fără conturi FTP pot accesa fişiere prin introducerea numelui de utilizator: anonymous şi a adresei personale de e-mail drept parolă de acces. Întrucât oricine poate accesa fişierele ce au fost configurate pentru FTP anonim, administratorii Web trebuie să fie atenţi în configurarea fişierelor destinate utilizării publice.