Din ce motive poate înceta căsătoria, ne întreabă Victor Stratan din Iaşi?
Încheierea căsătoriei intervine în următoarele situaţii:
– dacă soţii nu se mai înţeleg din diverse motive şi doresc ca fiecare să-şi continue viaţa în mod separat;
– legea sancţionează căsătoria pentru nerespectarea cerinţelor legale, respectiv recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort;
– declararea judecătorească a morţii celui dispărut după cel puţin 5 ani;
– decesul unuia dintre soţi.
Încetarea căsătoriei are loc prin încetarea căsătoriei, desfiinţarea, respectiv nulitatea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, respectiv divorţul. Efectele se produc pentru viitor. Nulitatea căsătoriei este o sancţiune a nerespectării unor cerinţe legale. Există două tipuri de nulităţi, respectiv absolute şi relative.
Prin nulitatea absolută se încalcă condiţiile de fond ale căsătoriei. Aceasta poate fi cerută sau invocată de orice persoană şi este imprescriptibilă. Cauze de nulităţi absolute:
– vârsta matrimonială;
– căsătoria cu o persoană care este deja căsătorită;
– căsătoria între rude;
– căsătoria între adoptator şi adoptat;
– căsătoria încheiată cu un alienat sau debil mintal;
– lipsa consimţământului;
– incompetenţa delegatului de stare civilă;
– căsătoria fictivă;
– căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Nulităţile relative pot fi confirmate sau acceptate ulterior. De exemplu, viciile de consimţământ, respectiv eroarea, dolul, violenţa, ascundera unei boli grave. Nulitatea poate fi pronunţată numai de instanţa de judecată. Efectele ei atrag de facto o căsătorie care este considerată ca şi cum nu s-ar fi încheiat niciodată.
Divorţul nu mai are un caracter excepţional. În zilele noastre, el este un remediu mai mult decât o sancţiune. Se aplică principiul simetriei, respectiv prin acordul părţilor are loc desfacerea căsătoriei. Se aplică cel puţin la un an de zile de la încheierea căsătoriei şi dacă nu există copii minori. Condiţiile sunt reprezentate de acordul şi semnăturile soţilor în vederea divorţului. Motivele de divorţ nu sunt prevăzute în nici un act normativ. Temeiul divorţului constă în existenţa unor motive temeinice care să fi vătămat grav raporturile dintre soţi, astfel încât este imposibilă convieţuirea. Instanţa hotărăşte divorţul dacă sunt vătămate grav relaţiile dintre soţi:
– refuzul de a locui împreună;
– infidelitatea;
– boli grave, incurabile, necunoscute la încheierea căsătoriei;
– violenţa;
– motive de ordin fiziologic;
– separarea în fapt a soţilor.
Rolul culpei are importanţă pentru stabilirea pensiei de întreţinere deoarece dacă culpa aparţine în exclusivitate reclamantului cererea se respinge de instanţa de judecată. Culpa nu are importanţă pentru încredinţarea copiilor minori deoarece primează interesul copilului. Competenţa materială în cazul divorţului revine judecătoriei. Instanţa competentă teritorială să soluţioneze acţiunea de divorţ este instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte în circumscripţia acelei judecătorii.
Felicia Mirea
