Veche de când a apărut presa, tendinţa de a influenţa opinia publică prin mass-media s-a amplificat la acest sfârşit de mileniu.
Odată cu dezvoltarea tehnicilor de transmisie, apariţia posibilităţ ii ca o informaţie fundamentală să ajungă instantaneu în toate colţurile lumii, mass-media a devenit cel mai important instrument de manipulare pe care politicienii îl au în vedere. Nicio mare hotărâre politică nu a fost luată în a doua parte a acestui secol fără ca opinia publică să nu fie pregătită în prealabil de presă. Războiul mediatic a devenit, în zilele noastre, cel puţin la fel de important ca războiul purtat cu arme convenţionale. Cuvintele şi mai ales imaginile au devenit arme teribile care, folosite cu inteligenţă de profesionişti, pot fi mai eficiente decât tancurile sau rachetele. Ziariştii pot deveni, de multe ori fără voia lor, soldaţi mai redutabili decât militarii care se luptă pe front cu arma în mână.
Presa sovietică a manipulat din plin opinia publică, conform indicaţiilor lui Stalin. Spre exemplu, o fotografie apărută în 1926 îl prezenta pe Stalin, avându-i alături pe Antipov (la dreapta) şi pe Kirov şi Şvernik (la stânga). Câţiva ani mai târziu, Antipov a căzut în dizgraţia dictatorului de la Kremlin şi, imediat, fotografia a fost refăcută de retuşorii din redacţii. Antipov a dispărut din dreapta tătucului. Stalin a continuat să-i înlăture pe cei pe care nu-i mai agrea.
A venit şi rândul lui Şvernik să cadă în dizgraţie. Fotografia a fost din nou refăcută. În imagine nu a mai rămas decât Stalin şi Kirov. La 1 decembrie 1934, Kirov, care avea mari şanse să fie ales drept succesor al lui Stalin la Kremlin, a fost asasinat (se pare chiar din ordinul lui Stalin, dar nu există probe în acest sens). Vechea fotografie oficială a fost din nou refăcută, conform noilor indicaţii. În ea nu a mai rămas decât Stalin. Şi în România, presa comunistă încerca să manipuleze opinia publică. Şi nu ne referim numai la minciunile despre produc- ţiile record şi sarcinile de plan îndeplinite înainte de termen. Conştienţi de impactul imaginilor, responsabilii de la partid coordonau trucarea unor fotografii apărute în presă. Ceauşescu trebuia să fie prezentat naţiunii drept un lider absolut, plin de calităţi.
De la Secţia de presă a CC al PCR, fotografiile oficiale veneau în redacţii cu indicaţii de retu ş pe spate. Lui Ceauşescu trebuia să i se retuşeze umbrele de pe faţă şi petele, să nu fie cu ochii închi şi sau cu figura încruntată, iar cutele de la haine şi firele de păr erau îndreptate cu pensula. Dispăreau din imagine paharele de pe masă, gărzile de corp din jur etc. Fotografia care apărea în ziare îl înfăţişa pe dictator sobru, preocupat, cu hainele la dungă, iar pe masă un coş de flori. Desigur că s-au înregistrat şi rateuri care stârneau hazul cititorilor şi provocau adevărate furtuni prin redacţii.
Spre exemplu, la o plecare a lui Jivkov de pe Otopeni, atunci când s-au intonat imnurile de stat, liderul bulgar şi-a scos pălă- ria, în timp ce Ceauşescu a ră- mas cu căciula pe cap. Indicaţia de pe poza oficială cerea „să i se pună pălăria pe cap lui Jivkov”. Retuşorul a făcut întocmai – i-a montat pe cap bulgarului o frumoasă pălărie, decupată dintr-o altă fotografie, dar a uitat să i-o scoată pe cea din mână. Rezultatul: Jivkov a apărut în fotografie cu două pălării, una pe cap şi una în mână. S-a lăsat cu destituiri. De notorietate este şi imaginea trucată cu Ceauşescu vorbind la tribuna ONU.
Cum sala era cam goală, indicaţia a fost să suprapună imaginea lui Ceau- şescu vorbind de la tribună peste o fotografie cu marea sală plină. Numai că, în imaginea cu sala plină, apărea şi delegaţia României în frunte cu Ceauşescu, care nu a mai fost ştearsă. Aşa că dictatorul a reuşit performanţa unică de a se afla, în aceeaşi poză, şi la tribună, vorbind, şi în sală, ascultând.
Dan Aldea
