Calităţile sale de politician şi orator au fost unanim recunoscute şi nu-i de mirare că, într-un sondaj realizat de BBC, Winston Churchill a fost declarat „cel mai mare britanic al secolului XX”. Nu exista nici un dubiu ca retorica sa, cultura sa vastă, îl situează deasupra oricărui alt politician contemporan şi mulţi cunosc cel puţin două dintre nenumăratele sale vorbe de duh. Şi totuşi, acest laureat al premiului Nobel pentru Literatură, acest eliberator al popoarelor de sub opresiunea hitleristă sau japoneză, nu a fost cu nimic mai puţin rasist decât marele său duşman, Hitler. „Nu admit că pieilor roşii din America sau populaţiei negroide din Australia li s-ar fi facut un mare rău din cauza că o rasă superioară, cea albă, le-a luat locul”. Nu, nu este un fragment din Mein Kampf, ci declaraţia lui Churchill la lucrările Comisiei Regale asupra Palestinei, din 1937. Ca preşedinte al Consiliului Aviaţiei, el era şi mai tranşant: „Nu înţeleg discuţiile despre folosirea gazelor de luptă. Sunt total de acord cu folosirea gazelor toxice împotriva unor triburi de sălbatici.” În fine, o declaraţie care l-ar fi putut trimite la Nürnberg, dacă s-ar fi aflat de partea greşită a baricadei: „Evreii, pătrunzând în orice ţară din lume, intră în viaţa socială a acesteia şi se consideră cetăţeni ai ei. Dar există o Internaţională evreiască, o sinistră confederaţie formată din evrei persecutaţi în ţările unde au crescut. Aceşti oameni şi-au uitat propria religie şi conspiră pentru distrugerea civilizaţiei iar conspiraţia lor mondială nu încetează să se dezvolte”, scria el, referindu-se la evreii din conducerea URSS, în primul rând la Trotki, în articolul „Sionism contra bolşevism”, publicat în Illustrated Sunday Herald, în februarie 1920. (A.M.)
