Mănăstirea Solca a fost construită de domnitorul Ştefan Tomşa al II-lea, între anii 1612-1622; lucrările de construcţie au început la sfârşitul anului 1612 şi au fost finalizate în anul 1622, în a doua sa domnie.
În anul 1775, localitatea Solca, împreună cu Bucovina de Nord, intră sub stăpânire austriacă (până în anul 1918), şi odată cu aceasta încep să se stabilească aici multe familii de germani, polonezi, evrei, etc. La zece ani după ocupaţia habsburgică a Bucovinei, în anul 1785, mănăstirea a fost desfiinţată temporar de austrieci, fiind transformată în biserică de sat. Biserica are puternice fortificaţii, cu contraforturi masive, ziduri groase de aproape doi metri. În anul 1902, forma iniţială a suferit modificări după restaurarea arhitectului austriac Karl Romstofer. Monumentul urmează liniile Dragomirnei, cu care este contemporană, dar poartă şi elemente noi de arhitectură, care vor deveni caracteristice veacului al XVII-lea.
Catapeteasma mănăstirii Solca, lucrată în lemn şi aurită (1613), a fost transferată la Mănăstirea Dragomirna în anul 1885, când a fost repictată de Epaminonda Bucevschi. Clopotniţa a fost ridicată în anul 1613, chiliile şi beciurile în anul 1623, iar zidul de incintă cu turnurile acestuia, în anul 1623. Paraclisul Sfântul Gheorghe, aşezat pe poarta zidului de incintă, a fost transformat în inchisoare în anul 1785 şi ulterior, în secolul XX, în depozite ale fabricii de bere. Trapeza şi chiliile mănăstirii au ars în anul 1871. Biserica a fost restaurată de Romstorfer între anii 1901-1902, cu desfiinţarea peretelui dintre naos şi pronaos. Între anii 1985-1990 a fost restaurată, pentru ca în anul 1997 să fie reînfiinţată în prezenţa Prea Fericitului Teoctist. (A.M.)
