Pentru Edvard Munch arta nu este o simplă fotografiere a naturii. Arta sa e ca un manifest estetic care face apel la umanitate. Arta sa bate la porţile inimii, explorând colţurile sale cele mai intime.
Originar din Norvegia (1863 – 1944) el a devenit la timpul său, unul dintre cei mai populari artişti. A fost pictor, litograf şi gravor având o influenţă semnificativă asupra dezvoltării expresionismului în Europa Centrală. Viaţa sa întortocheată şi convulsivă a fost dată de mizerie, de propria sa viaţă nefericită şi de conflintele istorice de la vremea sa. Tragedia copilăriei sale, dramatismul în dragoste, eşecul în afaceri, alcoolismul sunt reflectate adesea în operele sale. A exprimat astfel multe dintre temerile şi anxietăţile omenirii, relaţiile interumane devenind esenţa creaţiei sale.
Edvard Munch a devenit o celebritate peste noapte, mai cu seamă după expoziţia Verein Berliner Künstler (Asociaţia Artiştilor Berlinezi), din anul 1892. A trăit şi a lucrat în Germania timp de mulţi ani, executând astfel o influenţă uriaşă în cercurile germane. În cadrul Secesiunii din Berlin expune 22 de lucrări din ciclul „Frize de viaţă”. Timp de şapte ani pictează 11 pânze monumentale care ilustrează forţele eterne, dătătoare de viaţă: soarele, istoria, Alma Mater (Universitatea, simbolul Ştiinţei). Între timp, în Germania, autorităţile naziste îi consideră operele drept „degenerate” şi sunt retrase din muzeele germane. Pe timpul ocupaţiei se retrage în casa sa din Norvegia, unde moare la o lună după ce abia împlinise 80 de ani.
Viorica Romaşcu
