Ieri a fost ziua lui Mircea Eliade. Nu am scris nimic, special pentru a nu fi noi, primul ziar care îi aduce un omagiu marelui român, ci pentru ai lăsa pe alţii, colegi mai erudiţi şi apropiaţi de fenomenul cultural, elitişti – cum le place să se autointituleze -, să scrie aşa cum ştiu eu mai bine, la 102 ani de la naşterea savantului. Nu s-a întâmplat asta, am aşteptat în zadar şi recunosc cu mâhnire că am fost dezamăgit. Dar mi s-a dat ieri un răspuns usturător de realist la această problemă: să nu am aşteptări, să privesc în jur şi să accept mocirla care ne cuprinde, ignoranţa şi sictirul intelectual al celor care ar mai avea ceva de spus. Am spus NU, nu uitării şi nepăsării, pe care nu le voi accepta vreodată.
Nu putem să ne uităm şi mai grav, să ne ignorăm valorile. Numele lui Mircea Eliade stă sub semnul „magicului” şi al „sacrului” , un autentic creator de literatură fantastică şi un savant care prin studiul comparativ al istoriei religiilor a căutat neobosit existenţa şi relevarea sacrului de la culturile din Antichitate şi până la cele moderne. Mircea Eliade ne va oferi modelul unei personalităţi grandioase, începând cu primele confesiuni din „Jurnalul Adolescentului Miop”, continuând cu nuvelele (La ţigănci, Şarpele, D-ra Christina) şi romanele cu caracter existenţialist (Huliganii, Întoarcerea din rai), Jurnalul indian sau nenumăratele articole cu caracter hermeneutic (Yoga, Samanism, Alchimie Babiloniana).
Ar fi prea dificil şi ar necesita un spaţiu mult mai larg pentru a vorbi despre acest enciclopedist al culturii române. Ceea ce dorim să punctăm este perioadă pe care Mircea Eliade a petrecut-o în India (1928-1931) şi influenţa pe care a avut-o aceasta „experienţa hindusă asupra creaţiei sale”. Experienţa şi trăirile din această perioadă au constituit esenţa pentru elaborarea lucrării de doctorat „Istoria comparată a tehnicilor yoga” (1936). A fost printre puţinii care în acea perioadă făcea cunoscută o doctrină budhistă – ca tehnica ascetică şi metoda de meditaţie.
Romanul Maitreyi (1933) este creaţia care îl reprezintă pe Mircea Eliade ca pe un european care se regăseşte mai profund în lumea plină de simboluri a Indiei – creaţia sa fiind o expresie a „mitologiei voluptăţii” – romanul va fi ecranizat în Franţa imediat după publicare. Preocupat de mituri şi simboluri, Mircea Eliade consideră creştinismul „o prelungire în lumea modernă a comportamentului mitic”, libertatea şi autenticitatea fiind adevărate „obsesii” intelectuale: „nimic pozitiv, eficace sau major nu se poate obţine fără a renunţa la anumite limite, fără a depăşi termenii experienţei, fără a încerca să ieşi din istorie.
„Magia crede ca omul poate fi şi face orice. „Autenticitate” se mulţumeşte cu mai puţin: nu poţi fi orice, dar poti fi tu însuţi şi poţi face o sumă de lucruri prin propria ta forţa sufletească”. I. Petru Culianu, discipol şi prieten apropiat al lui Mircea Eliade a realizat un interviu cu prestigiosul istoric al religiilor. La întrebarea „În ce anume consideraţi ca rezidă libertatea în lumea contemporană?“, acesta i-a răspuns că, deşi întrebarea este foarte grea – după opinia lui „omenirea îşi va putea redescoperi libertatea prin persistenţa vieţii imaginare”.
Costel Rotaru
