Apar, în ţară, tot mai multe ecouri ale volumului „Luxul lecturii” de Dan Mucenic, dedicate unora dintre scrierile lui Nicolae Băciuţ. Vă prezentăm, astăzi, unul dintre acestea – cronica scrisă de Răzvan Ducan. Redacţia
Raportul dintre scriitor şi cititor a suferit în ultimul timp serioase mutaţii, ca urmare ale noilor posibilităţi oferite de tehnologiile informaţionale.
Dacă legătura între scriitor şi cititor s-a făcut, timp de mai bine de trei-patru milenii, prin intermediul unui suport scris, să zicem arhaic ( pe tăbliţe de lut, pe piele, papirus, hârtie, etc.), fiecare cu plusul său de inventivitate şi de uşurinţă de comunicare, cuceririle din ultimii ani din domeniul IT au reconsiderat decisiv această legătură. Odată cu apariţia primelor publicaţii (în evul mediu, dezvoltate după apariţia literelor de plumb ale lui Gutenberg), informaţiile plecau de la gazetarul-scriitor către publicul cititor şi mai puţin invers (puţinele scrisori sosite de la cititori publicându-se, rar, şi doar cu voia redactorilor). Astăzi, graţie apariţiei şi dezvoltării calculatoarelor, a tehnologiilor informaţionale, legătura într-un singur sens s-a perimat, ea devenind reversibilă. Posibilităţile de legare la Internet, de comunicare, de căutare a informaţiilor, de citire a lor şi chiar de răspuns la ele au schimbat optica.
Cu ajutorul blogurilor, fiecare poate avea acum propriul lui „ziar”, cu cititorii săi. Evident, acest mijloc de informare, dar şi de dialog câştigă tot mai mult teren. Un hibrid între noile tehnologii şi clasicul sistem de informare pe suport pe hârtie încearcă scriitorul şi publicistul Dan Mucenic. Ceea ce obţine prin intermediul posibilităţilor de comunicare pe Internet, foloseşte la realizarea unui nou tip de carte. Ceea ce face Dan Mucenic este un experiment, un experiment în mod cert reuşit, nemaiexistând, după ştiinţa mea, la nivel naţional, o astfel de carte.
Autorul este un scriitor şi un dascăl, deopotrivă, care, la îndemnul unui şef de ziar luminat, Horia Tabacu, susţine, de vreo doi ani, în gazeta bucureşteană „Atac” o rubrică, „Luxul lecturii”, ce se… potriveşte ca „nuca în perete” la profilul publicaţiei. Şi totuşi, într-un segment de cititori unde, de obicei, te aştepţi ca puţini să fie cei care gustă filozofii literare, rubrica pe care o propune spre reflecţie, cu pagini de poezie, de proză sau de interviu a făcut şi face repede prozeliţi, depăşind cele mai optimiste aşteptări. O „vină” o reprezintă şi aducerea în atenţia publicului a „câtorva” pagini de creaţie literară (de fapt de ordinul zecilor) semnate de cunoscutul scriitor Nicolae Băciuţ. Dialogul despre scrierile lui Nicolae Băciuţ, dialog purtat cu cititorii, pe site-ul ziarului amintit, de-a lungul unui serial epistolar, a întregit definitoriu rubrica.
Consideraţiile pertinente şi pline de miez ale d-lui Dan Mucenic la textele d-lui Nicolae Băciuţ, citate consistent, adunate cu părerile cititorilor de pe site, au întregit o carte în care cititorul este şi comentator, comentator de care se ţine cont, atâta timp cât îi sunt consemnate în volum părerile. Surpriza uluitoare o reprezintă miile de cititori care au parcurs zilnic un astfel de text şi care, sute din ei, tot zilnic, au ţinut să-şi exprime opiniile.
Consemnez aici, din „Luxul lecturii”, doar câteva păreri de la cititori despre poezia lui Nicolae Băciuţ, păreri sincere, nefardate ale unor oameni care n-au fost preveniţi, în vreun fel, vreodată, că părerile lor vor fi adunate într-o carte: „Mia plăcut ce am citit şi m-am înseninat!”; „Îmi place poezia lui Băciuţ, simplă dar plină de sensuri.”; „Mă bucur să constat că mai avem în România şi oameni talentaţi, dar din păcate aflăm aşa de rar despre ei.”; „Versuri minunate, dar parcă ne-aţi oferit prea puţine pentru a-l cunoaşte mai bine pe poet.(dialog cu dl. Mucenic)”, „Băciuţ merge pe mize mari. Şi în gazetărie, dar şi în poezie.”.
Dl. Dan Mucenic nu se sfieşte să publice versuri memorabile din autorul amintit precum următoarea rugăciune din volumul „Anotimpul din colivie”: „Tatăl nostru, carele eşti în cuvinte,/ mai dă-ne o viaţă când moartea ne minte,// mai dă-ne-un pământ sau măcar o apă-/ în ea să intrăm şi ea să ne-ncapă// întregi vindecaţi într-o altă rostire/ în care să ardem ca focul în mire.// Tatăl al nostru, carele eşti şi nu eşti,/ Mai dă-ne cuvinte, ţărmuri cereşti!”. Scriitorul, dascălul şi publicistul giurgiuvean Dan Mucenic (care spunea despre sine: „umblu şi citesc, citesc şi umblu”) publică incitante pagini din carţile : „O istorie a literaturii române contemporane în interviuri” (două volume), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005 (cu interviul luat de Nicolae Băciuţ lui Nichita Stănescu) şi din „De la San Francisco la Muntele Athos”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, „o carte de călătorie scrisă cu nerv, la cald” (după acelaşi Dan Mucenic), redând, şi în aceste cazuri păreri de la cititori: „Minunată idee aţi avut, d-le profesor, să ne oferiţi un asemenea regal!
Un interviu cum aş tot vrea să citesc, luat de un poet unui şi mai mare poet. Am citit prin revistele literare de altădată versuri minunate semnate de Nicolae Băciuţ şi abia aştept să-l regăsesc la acestă rubrică. Felicitări pentru alegere.”; „Ce interesant se vede America din America” (referire la interviul luat de N. Băciuţ d-nei Elena Velisar, ziaristă la „Vocea Americii”). De un real succes s-a dovedit a fi serialul de interviuri luate de Nicolae Băciuţ („provocatorul”, cum îl cataloghează dl. Mucenic), în 1986 şi, apoi, în 1987, lui Nicolae Steinhardt („cel ce s-a lăsat cu bucurie provocat”), monahul de la Rohia, selectate de Dan Mucenic din cartea „Între lumi”, Ed. Dacia, ediţia I 1994, ediţia a II-a 2001, ediţia a III-a 2006. (Acest serial este comentat de dl. Mucenic, uneori, din ipostaza călătorului grăbit să vadă Budapesta sau satul Izvoru, din judeţul Giurgiu, unde am înţeles că şi-ar fi găsit o casă de creaţie.)
Ecourile de la cititori sunt, şi în acest caz, copleşitoare: „Mulţumesc, mulţumesc pentru aceste minuni”.; „Nu am cuvinte pentru acest regal. Mulţumesc, d-le Băciuţ că, foarte tânăr fiind, aţi avut mintea să faceţi un astfel de interviu”.;”Nicolae Steinhardt face exerciţii de admiraţie, iar Nicolae Băciuţ îl stârneşte cu pricepere”.;”Acceptarea sa (Nicolae Băciuţ – n.m) – onorantă pentru orice contemporan al lui Steinhardt – are explicaţia acceptării valorilor dincolo de graniţele vârstelor şi prejudecăţilor…”.; „Observ la dl. Băciuţ o curiozitate nesăţioasă şi asta ne prinde bine nouă, cititorilor”.; „Nu-mi vine să cred că dl. Băciuţ a făcut această carte numai din schimbul de scrisori cu Sihastrul, cum îi spune dânsul!! E o realizare extraordinară şi îmi dau seama ce greu trebuie să-i fi fost să aştepte scrisorile, să aştepte să vadă dacă au fost primite, să comunice ca şi cum ar fi fost faţă în faţă.
Cu atât mai mult merită felicitat pentru răbdarea şi efortul dumnealui”.; „Parcă mă-ntristează faptul că se termină aceste minunate dialoguri la distanţă”. Dl. Horia Tabacu, în postfaţa cărţii, nu este mai puţin uimit de ecoul interviurilor d-lui Băciuţ. Citez: „…Nu miam imaginat că un om de cultură, de statura lui Nicolae Băciuţ, reputat poet optzecist, intervievator de marcă, şi că interlocutorii lui, cu deosebire marele Nicolae Steinhardt, vor face istorie chiar unde nu te-ai putea aştepta….” Triada Nicolae Băciuţ, Dan Mucenic şi cititori se întregeşte inedit şi prin textul ce reprezintă discuţia purtată de Nicolae Băciuţ cu Alexandru Paleologu, la 29 iulie 1992, despre mohahul de la Rohia, în ziua când acesta ar fi împlinit 80 de ani, ca şi prin interviul luat lui Grigore Vieru, la 20 octombrie 2000.
Spun triadă fiindcă, din nou, cititorii au avut ceva de spus: „A picat la ţanc interviul. Are dreptate poetul. Istoria nu se mai poate întoarce. Cred că nu le-a fost deloc uşor şi că au scris cu sânge versurile în limba română…”. Gânduri referenţiale are dl. Dan Mucenic şi în prefaţa cărţii (carte, ce are, de asemenea, o copertă excepţională): „Volumul de faţă, purtând titlul rubricii pe care o susţin şi în prezent este centrat pe prezentarea succintă a operei poetice şi jurnalistice aparţinând unui scriitor pe care-l admir mult. Şi nu doar ca scriitor – emblematic pentru generaţia optzecistă -, ci şi ca om. Ne apropie, socotesc eu, multe. Avem viciul (zice-se) nepedepsit al lecturii, călătorim cu voluptate, admirăm artiştii autentici – şi o spunem deschis -, făcând, sau măcar încercând, continue exerciţii de sinceritate. S-a întâmplat, confirmându-mi-se speranţele, să avem cititori excepţionali: sentimentali, deschişi, înţelegători. Ne-am parcurs textele şi ne-am comentat modesta făptuire. Sentimentul ce a însoţit momentul isprăvirii acestei lucrări – prefaţând, vreau să cred, altele, ale ambilor autori în parte – este cum nu se poate mai tonic. Povestea depănată în Luxul lecturii este departe de a se încheia. S-a sfârşit doar o primă etapă”. Aşa e!
Urmează etapa citirii unei cărţi unde un scriitor supune atenţiei şi judecăţii publice textele unui alt scriitor, într-un mediu ce s-a dovedit a fi, contrar oricăror prejudecăţi, deloc toxic pentru literatură. Acolo, oamenii obişnuiţi au rolul lor, de receptori. Ba, mai mult, şi rol de comentatori. Rol important, pe care nu l-au mai deţinut, până acum, în nicio carte. Astfel, „Luxul lecturii” s-a democratizat: a căpătat caracter de masă!
Dan Mucenic
