Start la înscrierile pentru clasa întâi. Începe alergătura pentru şcolarizarea copiilor

Inspectoratul General al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat că, începâ nd de astăzi, părinţii pot să-şi înscrie copii în clasa întâi. Se pare însă că alergătura fi una extrem de complicată, deoarece numărul locurilor în şcolile cu faimă sunt pu- ţine şi deja alocate. Înscrierea copiilor în clasa întâi începe astăzi, reprezentanţi ai Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti spunâ nd că este interzisă susţinerea altor teste decâ t cele prevăzute de regulament, precum şi perceperea unor taxe sau sponsorizări de la părinţi. În clasa întâi vor fi înscrişi copiii care vor împlini vârsta de şase ani până la data începerii anului şcolar 2009 /2010. Pot fi admi şi şi cei care împlinesc această vârstă până la sfârşitul anului în curs, însă la cererea scrisă a părintelui, tutorelui sau a susţinătorilor legali trebuie să se adauge un certificat medical care să susţină că dezvoltarea psiho-somatică a odraslelor este corespunzătoare.

Şcoala aproape de casă

În principiu, la înscriere au prioritate copiii care locuiesc în apropierea şcolii. În limita locurilor disponibile, pot fi primiţi şi elevii care au domiciliul în afara circumscripţ iei şcolare, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a transmis o notificare inspectoratelor şcolare judeţene care trebuie să informeze părinţii cu privire la necesitatea înscrierii copiilor în clasa I, pe cât posibil, până la data de 1 mai 2009. MECI intenţionează să stabilească, astfel, numărul de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2009, pentru a putea identifica necesarul real de posturi disponibile pentru mişcarea per-sonalului didactic. Potrivit noului sistem, introdus experimental, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie, părinţii îşi pot înscrie copiii cu prioritate la şcoala de care aparţine strada lor, urmând ca în a doua fază (9 februarie – 15 februarie) sa poată opta pentru locurile libere la şcoala la care doresc, cu posibilitatea de a face transferuri, iar în ultimă etapă se pot înscrie şi elevii din afara oraşului.

Părinţii se tem ca odrasla lor să nu rămână pe dinafară

Înscrierea copiilor în clasa întâi se va realiza până la data de 1 mai, a precizat inspectorul general şcolar Victor Stelian Fedorca, dar această dată nu este un termenlimită. Cu toate acestea, părinţii au învăţat câte ceva din situaţia precedentă şi se înghesuie să găsească din timp un “post” de elev. Criza de locuri pentru clasele I este o problemă pentru părinţi, deşi inspectoratele scolare repetă continuu ca toţi copiii, fără excepţie, vor putea fi şcolarizaţi. "Directorii şcolilor trebuie să estimeze în februarie, în funcţie de anii precedenţ i sau de recensă- mintele zonale, câte clase întâi vor avea în anul şcolar următor. Estimarea se face în februarie, din cauza timpului necesar pentru calcularea necesarului de posturi din anul şcolar următor şi pentru anunţarea acestora la titularizare. La şcolile de renume însă înscrierile la şcolile de renume se încheie rapid. Deocamdată mai toate şcolile din Capitală primesc copii, dar spre sfârşitul semestrului multe dintre ele anunţă că nu mai au locuri şi că nu mai fac înscrieri, deşi acestea ar trebui să se finalizeze abia la 31 august. (A.F.)