Trupa Haiducii a fost invitată să susţină un concert organizat în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog. Marian, Cristi şi Cătălin nu au stat pe gânduri şi au acceptat contractul, dorind să se implice în campania antidrog, ei militând întotdeauna pentru un stil de viaţă sănătos şi dorind să se alăture mişcării iniţiate de Agenţia Naţională Antidrog şi să îşi aducă aportul la bătălia nesfârşită împotriva substanţelor ce provoacă anual sute de victime.
Astfel, trupa Haiducii a concertat zilele trecute la Sala Polivalentă alături de DJ Ryno şi Sylvia, în faţa a câtorva mii de adolescenţi. „Suntem şi vom fi deschişi în continuare la astfel de campanii şi ne bucurăm că adolescenţii sunt informaţi privind consumul de stupefiante. Este foarte important ca fiecare dintre ei să înţeleagă riscurile şi faptul că e mai uşor să spui nu de la început, decât să spui nu după ce ai devenit dependent, declară Cristi de la Haiducii. (M.C.)