“Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii “ N. Iorga
În ediţia de astăzi vom vorbi despre istoria neconvenţională, şi anume complotul asasinării lui Miron Costin şi al fratelui său Velicico de către Constantin Cantemir domnul Moldovei, cu totala complicitate a marii familii boiereşti ieşene a Cupăreştilor (Ruseteşti).
Notorietatea lui M. Costin, între contemporani, s-a afirmat de timpuriu şi pe diverse planuri: mare demnitar şi om politic, emisar diplomatic al domnitorilor Moldovei (V.Lupu, Gheorghe Stefan, Eustratie (Istratie) Dabija, Dumitraşco Cantacuzino, Constantin Cantemir), participant activ la campanii militare, mare latifundar (peste 120 de sate şi părţi de sate, precum şi vii, case etc.), deţinător al unei averi importante şi înrudit cu cele mai importante neamuri boiereşti ale Moldovei (Movileştii, Urecheştii, Cantacuzinii) şi chiar domneşti, cărturar iscusit şi istoric de prestigiu.
Omorîrea unei personalităţi de asemenea rang avusese un mare răsunet atît în ţară cît şi peste graniţă. Lăsase o ruşinoasă pată de sînge pe numele lui Constantin Cantemir. Pentru a scuza acest act nechibzuit al tatălui său şi pentru a atenua această cruzime în faţa opiniei publice (mai ales în faţa celei externe) Dimitrie Cantemir în „Viaţa lui Constantin Cantemir” va prezenta acest caz cu sesizabile denaturări ale realităţii, în intenţia de a găsi neapărat grave învinuiri Costineştilor (Miron şi Velicico), în măsură să scuze omorîrea lor.
Context istoric
Familia Cantacuzino a fost o celebră familie nobiliară bizantină, care a dat împărați pe tronul Bizanțului, principi în Pelopones și domnitori în Moldova și Țara Românească. Şerban Cantacuzin – Un boss ahtiat de cultură. A editat Biblia de la Bucureşti. Un tip de renaştere valahă, dozând în părţi egale inteligenţa rafinată şi otrava, argumentul fiind şi cucuta, lichidându-şi cu sânge rece adversarii, până când pieri şi el, otrăvit…
“Om mare la stat cu ochi ca de bou, harnic, darnic, milă mare făcč la streini, la slujitori. Cheltui mult, să-ş facă nume, iar nu să strângă.”
Un generos în aparenţă, mânuind cu iscusinţă arma corupţiei. Dincolo, Cantemir analfabetul. Un militar sigur pe el. Miron Costin şi toţi intelectualii vremii îl ironizează la mese pe bătrân şi pe Iordachi, precautul, ministrul de finanţe: “Mai des cu păharele, măria ta, şi mai rar cu orânduielili, că ţara îi iertată de la Poartă, ş-ei vre să-ţi dai măria ta sama odată şi nu-i pute.”
Miron Costin (1633-1691) a fost cărturarul cel mai de seamă al culturii româneşti a secolului al XVII-lea, una dintre personalităţile proeminente ale spiritualităţii româneşti. Părintele său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza pîrilor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în apropiere de Bar.
Viitorul cronicar, după cum singur mărturiseşte, îşi face studiile la colegiul iezuit din Bar. Acolo se presupune că, ar fi studiat gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, teologia, literatura antică şi poloneza (se presupune că ar fi studiat şi la Lvov). Prin 1638 i se va acorda titlul de nobil polonez şleahtici Mai tîrziu (1652-1653) Miron, împreună cu fraţii săi, vine în Moldova, unde, datorită culturii sale înalte, legăturilor cu cele mai mari familii boiereşti, va urca repede pe scara ierarhică a dregătorilor de stat, devenind în 1675 mare logofăt.
Desfasurarea evenimentelor
Complotiştii, după afirmaţia lui Dimitrie Cantemir, pregăteau un atentat împotriva bătrînului său părinte. Numai că lucrurile nu stau tocmai aşa. Iată ce ne spune I. Neculce: Iară în al şepteli an a domniii lui (Cantemir-vodă)… strînsu-s-au toţi ficiorii lui Gavriliţă vornicului şi cu alţi boieri mulţi de Ţara de Gios la nunta lui Ion Păladii… . Şi acolo au fost şi vornicul Velicico Costin… s-au giurat cu toţii, ei în de ei, să fugă în Ţara Muntenească la Brîncoveanul-vodă să le dea agiutoriu de cheltuială să margă la Poartă să pîrască pe Cantemir-vodă să-l scoată din domnie şi să rădice domnul dintre dînşii pre Velicico vornicul.
De fapt, nu cei doi fraţi Costin singuri (Miron după cum s-a înţeles nu asistase la acel sfat) sau numai din iniţiativa lor se pregătea mazilirea (nu uciderea!) lui C. Cantemir ci „boieri grei” care erau nemulţumiţi de politica domnului Că era boierii de la o vreme prea supăraţi de Cantemir-vodă, că era la curtea domnească boiernaşi tot ficiori de mojici… şi dzicea Cantemir-vodă că domnul face neamurile, domnul le stînge. Şi îi era urîţi feciorii cei de boieri, să nu-i vază în ochi . Aceasta e motivul nemulţumirii: vodă ridicase în dregătorii importante oameni de jos, întorcînd spatele marii boierimi. Ar reieşi că avea dreptate Dimitrie cînd îşi prezenta părintele drept o personalitate cu o voinţă de fier, dar nu, nici aceasta n-a fost chiar aşa, căci hatmanul Bogdan, ginere-său, şi cu Iordachi vistiernicul Rusat, aceşti doi boieri chivernisiia, şi mînca ţara, precum le era voia.
Aflînd despre tainicul sfat al boierilor Constantin Cantemir porunceşte să fie prinşi părtaşii şi aduşi la Iaşi. De aici încolo cele scrise de Neculce referitor la acest caz şochează: Atuncea în graba Cantemir-vodă în mînie l-au bătut cu buzduganul şi l-au închis în beciu (pe Velicico Costin). Deci neprietenii lui Velicico au găsit vreme de au dzis lui Cantemir-vodă:,,De vreme ce te-ai grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu, păzeşte de-l omoară, că de va scăpa viu, mîine, poimîine, el ne va omorî pre toţi”… Şi el încă îndată au ascultat şi l-au scos noaptea de i-au tăiat capul dinainte porţii curţii domneşti.
Vocile la care îşi plecă vodă smerit ureche desigur că aparţineau Cupăreştilor (Ruseteşti) – boierime nouă, pusă pe o căpătuire răpidă, care-l cîştigase cu totul pe Contantin Cantemir şi-l determinase să-i extermine pe Costineşti, principalii lor concurenţi în conducerea ţării. Aceleaşi voci îi şoptiră mai departe: Acum din vreme că ai omorît pre Velicico, triimite de prinde şi pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară. Ori vinovat ori nevinovat, să nu scape, că apoi încă a fi mai rău şi de măria-ta şi de noi” . La casa lui Miron este trimis Macriiu, vătavul de păhărnicei cu slujitori din Roman . D. Cantemir în „Viaţa lui C…” subliniază răutăcios că aceia care fusese trimişi la Miron, cînd ajung la casa lui, se minunează de altă taină şi dreaptă răzbunare dumnezeiască […] văd întinsă pe masă cum e datina moldovenească, pe jupîneasa lui (a lui Miron Costin),moartă în noaptea din ajun.
Neculce – cu o dureroasă compătimire afirmă în letopiseţul său că” Miron nimică nu ştia de sfatul frăţine-său sau de a celorlalţi boieri, că nu era amestecat cu ceilalţi boieri la sfat şi că oamenii buni îl sfătuiră pe cărturar să-şi salveze viaţa prin fugă iar el n-au priimit, ştiindu-s drept, gîndiia că l-or duce la Iaşi şi se va îndrepta ,dar nu i-a fost dată şansa de a se dezvinovăţi, ilustrul cărturar a fost decapătat şi aşezat în acelaşi mormînt cu soţia sa”.
Cantemir se bucura de sprijinul marii familii boiereşti a Ruseteştilor, dar şi de încredere deplină din partea otomanilor. Pentru a înlătura orice pericol care i-ar fi subminat tronul, Cantemir hotărî omorârea lui Velicico şi Miron. Justificând fapta tatălui său, Dimitrie Cantemir susţine că aceştia au fost autorii unui complot. În realitate Costineştii reprezentau o posibilă ameninţare la adresa trăiniciei domniei prin politica lor filopolonă şi opoziţia faţă de sporirea corvezilor.
“Moartea fraţilor Costin fu urmată de o cumplită prigonire a întregii familii”. Pe plan extern, în această perioadă, Moldova se strădui să uneltească împotriva Tarii Romanesti, chemându-i pe boierii munteni să meargă la Poartă pentru a-şi “pârî” domnul. În 1714, pe 15 august Constantin Brancoveanu a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. A urmat Epoca Fanariota…
Maria Savin
