Un artist al spectacolului coregrafic

Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris), a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început în maniera academismului clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, inspirându-se din teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc.

S-a distins cu talentul excepţional de desenator şi cu pasiunea pentru obiectele efemere în mişcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din întemeietorii impresionismului. Edgar Degas şi-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numeşte realist. A folosit pastelul şi a încercat numeroase tehnici de pictură şi grafică. A lăsat în urma sa peste două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri şi sculpturi.

Deşi iniţial Degas se înscrie la facultatea de Drept, la scurt timp îşi abandonează studiile şi îşi ocupă timpul copiind tablouri ale marilor maeştri din muzeul Louvre, însuşindu-şi astfel arta picturală. În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul sau, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeştrilor italieni, frecventând muzee şi biserici. Tablourile şi desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită şi-l îndeamnă la noi încercări. În 1859, Degas revine în Franţa, unde ia amploare cariera sa artistică, şi unde îi întâlneşte pe Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley si Paul Cézanne.

Întors la Paris, tot timpul îi este consacrat balerinelor şi observării dansului acestora. Degas pictează timp de mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schiţe şi sculpturi avându-le ca subiect. În 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăieşte ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Degas nu a fost căsătorit niciodată. Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească ziarul. În 1886, la expoziţia impresioniştilor de la New York, sunt prezentate douăzeci şi trei de lucrări ale lui Degas.

Tablourile lui se vând iar situaţia materială a artistului se îmbunătăţeste. Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este suficientă sesizarea pe calea pipăitului. În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecţii de stat. Acesta este semnul recunoaşterii. În perioada 1909-1912, boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunţă treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre din Paris.

Viorica Romaşcu