Termenul de „isterie” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „uter”. Pe vremea primelor descrieri ale acestei boli se consideră că de isterie suferă doar femeile (mai târziu, s-a dovedit că şi bărbaţii). Asadar, isteria, starea aceasta psihopatologică poate fi calificată ca „dare în spectacol”. La personalităţile de tip isteric nu este greu de observat instabilitatea emoţională, manifestată prin modificări bruşte şi puternice de dispoziţie.
Mimica lor este expresivă, uneori teatrală. Pentru isteric este caracteristică dorinţa de a părea „mai ceva” decât în realitate. Irascibilitatea ridicată, inclinarea spre minciună îi fac pe adolescenţii isterici mai dificil de educat. Totuşi, dacă se reuşeşte să li se găsească o ocupaţie potrivită cu interesele lor, starea li se ameliorează semnificativ. Dar, în caz contrar, iată un exemplu: copilul cere o bomboană (sau jucărie etc), iar mama îl refuză. Atunci copilul se aruncă pe podea, ţipă, se zvârcoleşte şi continuă să cerşească dulciuri. Deseori mama, speriată, îi dă copilului care urlă, o mână de bomboane, doar să se liniştească. Iar micuţul, mulţumit, molfăie bomboanele şi uită imediat de „jalea sa neconsolată”.
Ce înseamnă asta? O reacţie isterică tipică. Dar ce semnificaţie are comportamentul mamei? Satisfăcând dorinţa copilaşului, a întărit în el acest tip de reacţie – şi putem să nu ne îndoim de faptul că micuţul va mai aplica, şi încă nu o dată, modelul de reacţie, fiindcă i-a adus ceea ce a dorit, a dat „rezultatul necesar”. În trecut, în familia patriarhală rusă, care de regulă avea numeroşi copii, nimeni nu cuteza la masă să-şi vâre lingura în oala cu ciorbă înaintea tatălui. Acum situaţia este alta. Câteodată întreaga familie se învârte cu linguri, furculiţe, tigăi prin faţa „puişorului”, dorind să îl hrănească cât mai gustos şi cât mai din belşug, să îi facă plăcere – iar după aceea ne mirăm de egoismul, de trufia nemăsurată a „puiului căruia i-au crescut aripile”. Şi astfel se naşte tipul isteric.
Manifestările pregnante ale istericilor sunt imaturitatea psihică, infantilismul, ce se exprimă prin instabilitatea intereselor şi ataşamentelor, în schimbarea cu uşurintă a dispoziţiei sufleteşti. Comportamentul isteric se întâlneşte, din păcate, şi în mediul ortodox. Există „măicuţe” (aşa îşi spuneau ele) care, prin entuziasmele lor, prefăceau într-o clipă un preot tânăr în „făcător de minuni” şi „clarvăzător”. Istericul pune imediat „diagnostice” duhovniceşti, împarte bisericile şi preoţii în „cu har” şi „fără har”. Pentru isteric sunt importante nu faptele, ci propria sa interpretare. În ultimul deceniu, o dată cu venirea democraţiei, pe valul crizei valorilor morale care a rezultat din lipsa de duhovnicie ce a domnit în societate în ultimii şaptezeci şi ceva de ani, atacă pe front larg sufletele omeneşti tot felul de magicieni, vrăjitori, vraci, persoane cu „capacităţi extrasenzoriale”.
Prin structura personalităţii lor, majoritatea covârşitoare a acestor „vindecatori” sunt isterici insetaţi de slava şi de recunoaştere obştească. Desigur, printre ei sunt şi slujitori conştienţi, aflaţi pe diverse trepte de iniţiere. Sunt însă şi destui escroci, care habar nu au de ocultism, ci pur şi simplu jecmănesc concetăţenii ignoranţi duhovniceşte. Dorinţa de a fi în văzul lumii, în centrul atenţiei este legată de patima curviei. De asemenea, nu rareori istericii, mai ales psihopaţii, sunt înrobiţi complet de patima curviei. Protoiereul ortodox Boris Niciporov scrie pe drept cuvânt: „Idealurile pe care le cultivă conştiinţa socială astăzi sunt următoarele. Primul ideal al societăţii de consum este fata ca fotomodel”…
Acelaşi autor scrie că , „isteria şi îndrăcirea nu sunt unul şi acelaşi lucru; totuşi, isteria pregăteşte cum nu se poate mai bine sufletul pentru îndrăcire, fiindcă diavolul este tatăl minciunii, iar istericii sunt cu toţii mincinoşi; diavolul, după cuvintele Sfinţilor Părinţi, este actor şi maimuţă, iar pentru isterie sunt caracteristice imitaţia, actoria şi imaginaţia morbidă. Căderea diavolului a avut loc din pricina slavei deşarte şi a trufiei – şi aici asemănarea este evidentă”. (A.M.)
