Judecătoarea Mariana Obreja, un scuipat pe obrazul Justiţiei

Magistratul Mariana Obreja de la Judecătoria Iaşi nu s-a lepădat definitiv de comportamentul comunist, respectiv acela de a judeca procesele publice cu uşile închise. Surse din rândul unor justiţiabili s-au plâns recent că judecătoarea Obreja nu a uitat defel vechile sale metehne. Sub pretextul că sala de judecată este neîncăpătoare sau că unii justiţiabili sunt neciopliţi şi gălăgioşi, magistratul i-ar fi poftit pe nedrept afară. Dacă unii cetăţeni n-au avut nimic împotrivă în a-şi tranşa disputele judiciare în afară sălii de judecată, pe alţi justiţiabili, direct interesaţi de cauzele aflate pe rolul instanţei, i-a cam deranjat atitudinea dură şi …

POLIŢIA „CURULUI”

Poliţişii locali de la Iaşi bat ziarişti şi le arată fundul ieşenilor atunci când aceştia le solicită ajutorul

Despre poliţiştii locali, cei subordonaţi primarului Gheorghe Nichita, ieşeni au spus multe. I-au făcut fie incompetenţi, fie slugarnici sau doar fricoşi. Purtători mândri de chiupiu, poliştii locali au ţinut însă să ne arate că pot mul mai mult: să-i trateze pe ieşeni cu „curul”. Şi asta la propriu.

În urmă cu câteva zile, la orele dimineţii, când soarele nici nu răsărise pe cer, victimele unei agresiuni au solicitat ajutorul poliţiştilor locali. Agresiunea s-a …

Pe unde umblă fiica primarului Nichita?

În urmă cu câteva zile, paparazzi ATAC de Iaşi au surprins-o pe mezina primarului Gheorghe Nichita, Ilinca, la volanul unui Mercedes clasa B, conducând pe alei lăturalnice.

Ilinca Nichita se deplasa pe străduţele dintre strada Sf. Lazăr şi Tudor Vladimirescu. Aceasta a parcat maşina la colţul unei străzi, după care a pornit pe jos către strada Sf. Lazăr. Este greu de spus de ce Ilinca Nichita a ales să parcheze la o distanţă aşa de mare de locul în care urma să ajungă. Ori nu dorea să fie observată, ori, muţumită tatălui ei, în Iaşi se …

Atenţie! Începe invazia ţânţarilor

Mă numesc doamna Eugenia B., sunt locatară pe strada Milcov și vreau să vă semnalez o problemă, poate așa se sesizează cineva. De când au venit căldurile astea, au apărut și țânțarii. Blocul meu e chiar pe malul Bahluiului, iar de ceva vreme nici nu mai pot sta afară. La etatea mea, am 78 de ani, singura plăcere pe care mi-o pot oferi e să mai stau pe băncuța din fața blocului la o discuție cu vecinele mele. Primarul trebuie să ia o măsură. Nu mă pot baricada de acum în casă că domnul Nichita nu face nimic. Ouăle …

Strada Sf. Lazăr, interzisă doamnelor şi domnişoarelor

Dragă redacţie,

 

Am descoperit de scurtă vreme publicaţia Dvs. şi vreau în primul rând să vă felicit pentru această rubrică. Numele meu este Ana şi lucrez ca ofiţer de credite la o bancă din zona Halei Centrală. În acelaşi timp am domiciliul în Podu Roş iar cel mai convenabil traseu pentru a ajunge la muncă, îl constituie strada Sfântul Lazăr (fostă 7 Noiembrie). După cum probabil cunoaşteţi, munca într-o unitate bancară presupune şi o anume ţinută – corectă, elagantă, care nu se pretează decât cu pantofi cu toc. Iar cum, din copilărie, mama mea m-a învăţat că pantofii …

Nichita îi va rupe gâtul puiului său

Nichita îşi pregăteşte urmaşul pentru tronul din Palatul Roznovanu! Nu este vorba de vreo figură politică, ci, după cum unii au ghicit deja, de unul dintre directorii săi, anume Mihai Chirica. Recent numele acestuia a apărut pe lista PSD de candidaţi la Consiliul Local. Are faţă, are spate, ştie să vorbească şi, în plus, ştie şi cu ce se mănâncă administraţia locală. Pare candidatul perfect pentru funcţia de primar în 2016, ţinând cont că nici de notorietate nu duce lipsă pentru că, de peste zece ani de zile, apare prin presă, vorbind despre cam tot ce se întâmplă …

Taxa pentru un loc pe listele PDL ajunge în buzunarele lui Bogdan Cihodaru

Un miliard de lei vechi este taxa de intrare pe listele Consiliului Local întocmite de conducerea PD-L Iaşi. Asta ar reprezenta suma pe care o datorează PD-L omului de afaceri Bogdan Cihodaru. Acesta a dat în judecată filiala pentru neachitarea unor contracte de publicitate. În complicitate cu conducerea partidului s-au aşteptat alegerile locale pentru ca datoria să fie achitată de membrii care vor să prindă un loc eligibil pe liste. Membri de pe liste şi-au retras candidatura după ce au văzut blatul pedelistului Gabriel Surdu, zis şi Surdilă. La Consiliul Judeţean locul pe liste a costat 3.000 de …

Autorităţile au decis Gheorghe Nichita, pregătit pentru puşcărie

 ANRMAP a găsit nereguli la patru contracte semnate de primarul Gheorghe Nichita ¤ Pentru un contract semnat aiurea a fost stabilită o sancţiune de 40 mii lei ¤ Controlul a început pe data de 20 martie 2012 ¤ ”S-a constatat că s-au folosit materiale de pe timpul lui Gheorghiu Dej. Luni (astăzi – n.r), voi formula o plângere penală împotriva lui Nichita şi celor care au făcut aces jaf”, a declarat vineri seara Dragomir Tomaşeschi

 

Un raport recent al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizareea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) indică clar faptul că primarul Gheorghe Nichita …

Incredibil, dar adevărat! Baronul Penal, numărul 2 în PNL

Şapou. Unde dai şi unde crapă. Călăuzindu-se probabil după principiul *sunt corupţi, dar sunt de-ai noştri* şefii cei mari ai USL-ului, Victor Ponta şi Crin Antonescu, l-au cocoţat recent pe baronul ieşean Relu Fenechiu, în garnitura de elită a alianţei politice care va coordona de acum înainte activitatea la alegerile locale şi parlamentare. Mai mult, Fenechiu a fost învestit de către forurile de conducere ale PNL ca prim-locţiitor al preşedintelui Antonescu, respectiv numărul doi în partid. Decizia de promovare a baronului liberal din dulcele târg al Ieşilor în prima structură de conducere a USL este însă într-o contradicţie totală …

Garda de corp a primarului, un infractor periculos

 

Liberalul Stelian Turcu, primar, dar şi mare afacerist şi discotecar în comuna Leţcani, şi-a ales ca gorilă cu acte în regulă tocmai un bătăuş cu sânge rece. De câţiva ani, acesta l-a angajat ca bodyguard personal, dar şi ca ciomăgar la discoteca proprie, Styl-House, pe un fost puşcăriaş, condamnat pentru fapte comise cu violenţă.

Relaţia dintre edil şi Marian Vieru, fost agent de pază la Protguard, a început în urmă cu câţiva ani, atunci când ţăranii ajunseseră să se bată cu furci şi topoare în discoteca sa, situată în marginea comunei. Angajarea unei persoane ca Marian Vieru a reuşit parţial …