Dragă redacţie,
Am descoperit de scurtă vreme publicaţia Dvs. şi vreau în primul rând să vă felicit pentru această rubrică. Numele meu este Ana şi lucrez ca ofiţer de credite la o bancă din zona Halei Centrală. În acelaşi timp am domiciliul în Podu Roş iar cel mai convenabil traseu pentru a ajunge la muncă, îl constituie strada Sfântul Lazăr (fostă 7 Noiembrie). După cum probabil cunoaşteţi, munca într-o unitate bancară presupune şi o anume ţinută – corectă, elagantă, care nu se pretează decât cu pantofi cu toc. Iar cum, din copilărie, mama mea m-a învăţat că pantofii şi poşeta unei femei sunt oglinda acesteia; investesc sume considerabile în încălţăminte de bună calitate. Ce vreau să aduc în discuţie este faptul că gropile, praful, pietrele şi pietricelele fac imposibilă conservarea pantofilor. Am ajuns în această primăvară la performanţa de a schimba săptămânal feţele tocurilor de am fost întrebată de cizmarul meu „în ce tranşee am umblat !!!”. Această învestiţie de 7 lei (reparatul) x 6 perechi de pantofi = 42 lei; cine o acoperă? De ce trebuie să uzăm încălţămintea pe străzile acestui oraş? De ce să purtăm tenişi hidoşi ca să nu ne prăfuim în drum spre muncă? De ce trebuie să păşim ca pe coji de nuci? Adresez aceste întrebări domnului Nichita şi consilierilor locali! Să vin cu chitanţele la dumnealor să mi le deconteze? Să ne adunăm toate doamnele din zonă să facem acelaşi lucru? Toate doamnele din Iaşi?
Ana L., 32 ani, ofiţer credite
