„Seducţia intervalului“ cea care reprezintă România la Bienala de la Veneţia

Expoziţia "Seducţia Intervalului", de Ştefan Constantinescu, Andrea Faciu şi Ciprian Mureşan, a fost aleasă să reprezinte România la Bienala de Artă de la Veneţia 2009, în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii, se arată pe site-ul instituţiei.

Proiectul câştigător a fost ales luni, în urma concursului organizat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), care va finanţa integral realizarea expoziţiei româneşti şi prezentarea ei la Veneţia. La concurs au fost depuse 29 de proiecte, din care juriul a ales "Seducţia Intervalului/ The Seduction of Interval", propus de echipa formată din curatorul Alina Şerban, artiştii Ştefan Constantinescu, Andrea Faciu …

O poveste de adormit minorii

Românii sunt la fel de reticenţi cu privire la sexualitate cum este un părinte în momentul în care e nevoit să-i dezvăluie fiului său crudul adevăr: Moş Crăciun nu există.

Ne place să ne minţim. Noi purii şi inocenţii ne înroşim ca nişte buni creştini atunci când vine vorba de “chestii din alea necurate”, pentru că aşa am fost educaţi, ni s-a spus că aşa e frumos şi moral. Nu ştiu însă cât de morală este ipocrizia.

Ieri seară eram pe la Unirii şi am trecut prin faţa unui chioşc de ziare. Nici urmă de revistă porno. Doamna Ema, vânzătoarea, mi-a …

Adina Halas vă recomandă – Salată cu peşte afumat

Ingrediente: 1kg cartofi, macrou afumat (sau alt peşte după preferinţă), 250g porumb fiert, 2 castraveţi muraţi, 150g maioneză, piper

Mod de preparare: Se amestecă cartofii copţi şi tăiaţi cubuleţe cu porumbul fiert şi castraveţii tocaţi; se curăţă peştele, se toacă şi el şi se adaugă peste salată. Se lasă jumătate de oră la frigider după care se adaugă maioneza şi piperul.

 

O pensionară cere autorizaţie pentru a cerşi

FOCŞANI. Disperată că nu se mai poate descurca, o pensionară din municiupiul Focşani a cerut primarului localităţii autorizaţie pentru a cerşi.

Veta C. are o pensie de 416 lei şi a declarat că banii nu-i ajung nici să cumpere zahăr pentru a-şi îndulci ceaiul. Disperată, femeia a mers în audienţă, luni, la primarul Decebal Bacinschi şi i-a cerut autorizaţie pentru a putea cerşi legal. „Aş vrea măcar o autorizaţie ca să pot cerşi legal, că nu mă mai descurc. Uitaţi, vă las reţetele, că mie nu-mi folosesc la nimic. Oricum nu am bani să le cumpăr. Ştiţi ce ar trebui …

Oierii contestă aplicarea ordinului 111

SIBIU. Oierii sibieni sunt nemulţumiţi de prevederile ordinului care îi obligă să ambaleze brânza pe care o comercializează, dar şi să devină persoane fizice autorizate.

Aceştia ameninţă că se vor adresa instanţelor de judecată pe motiv că ordinul e neconstituţional. Inspectorii sanitar-veterniari i-au controlat pe comercianţii de produse lactate din Piaţa Cibin. Aceştia au verificat dacă producătorii deţin toate actele pentru comercializarea brânzei, dar şi dacă aceasta este ambalată şi etichetată potrivit noilor norme prevăzute în ordinul 111. Inspectorii au dat câteva avertismente pentru cei care nu aveau actele de înregistrare. Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine a reuşit iniţial …

20 de milioane de chinezi au ajuns în şomaj

ŞOCANT. Criza economică are efecte din cele mai devastatoare în China, unde numărul şomerilor a atins aproape cifra de 20 de milioane.

Majoritatea chinezilor concediaţi provin din mediul rural, iar această situaţie îi va obliga să se întoarcă în provincie. Potrivit directorului Oficiului Guvernamental pentru Politici Rurale, Chen Xiwen, din totalul de muncitori chinezi, 130 de milioane, 15,3% au rămas fără locuri de muncă, iar numărul lor este în creştere. Acesta crede că până la sfârşitul lui 2009 cifra şomerilor va urca la 25 de milioane. Criza financiară a pus lacăte pe multe fabrici chineze. Situaţia este foarte gravă, deoarece …

Expoziţie gigant pentru amenajări de nunţi

ARAD. Aproape 60 de firme din România şi Ungaria vor participa la cel mai mare târg pentru amenajări de nunţi şi organizări de evenimente din vestul ţării.

„Alaiul” de oameni este aşteptat să admire ofertele în perioada 6 – 8 februarie, la Expo Arad Internaţional. Potrivit organizatorilor, la cea de a II-a ediţie a târgului „Petreceri de Vis” vor fi prezentate oferte de amenajări pentru nuntă, rochii de mireasă cu cristale swarovski, ţinute pentru miri, rochii de seară, accesorii, servicii de foto, video şi sonorizare, catering, patiserii şi cofetării, tipărituri pentru evenimente, decoraţiuni florale, saloane de înfrumuseţare, jocuri de artificii şi …

Vrăjitoria, interzisă de CNA

SANCŢIUNI. Consiliul Naţional al Audiovizualului a somat posturile Antena 1, OTV şi Favorit TV pentru difuzarea unor emisiuni interactive cu vrăjitori şi ghicitori. Consiliul a declarat că legislaţia audiovizuală nu permite difuzarea emisiunilor în care se regăsesc practici oculte sau paranormale.

Membrii CNA au hotărât, ieri, interzicerea difuzării emisiunilor „În direct cu numerologul” şi „În direct cu astrologul” difuzate pe posturile menţionate mai sus, obligându-le astfel să intre în legalitate. „În opinia mea este ghicit. Este o emisiune interactivă, iar intrarea în legalitate înseamnă să nu se mai difuzeze asemenea emisiuni”, a declarat vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei. CNA a declarat …

„Super S“: Francesco Pazienza. Ascensiunea „eminenţei cenuşii”

Fiul unei familii de mici aristocraţi, Francesco Pazienza părea destinat unei cariere medicale, înainte de a-şi descoperi, pe neaşteptate, o bizară pasiune pentru scufundă rile submarine.

După o teză de doctorat consacrată imersiunii la mare adâncime, tânărul Francesco Pazienza îl abandonează definitiv pe Hipocrat şi se consacră unor activităţi mai puţin obişnuite şi mult mai periculoase. Cert este că reconstituirea biografiei fostului agent italian n-a fost deloc o chestiune de rutină pentru americani. Dosarul lui Francesco Pazienza dispăruse din arhive la ordinele SISMI, aşa că americanilor le-a luat timp şi dolari ca să poată reconstitui penetrarea italianului în lumea serviciilor …

Doru Octavian Dumitru vă recomandă – File de vită cu roşii

Ingrediente: 800g file de vită, 6 cepe, 6 căţei de usturoi, 6 roşii medii, 100ml vin alb, ulei, vegeta

Mod de preparare: Se feliază carnea, se presară cu puţină vegeta şi se prăjeşte pe ambele părţi în ulei, se adaugă vinul şi se lasă pe foc 20 de minute. Ceapa şi roşiile se taie în sferturi şi se bagă împreună cu usturoiul tăiat în vas lângă carnea de vită. Se lasă la cuptor pentru 10 minute după care se aranjează pe un platou şi se decorează cu caşcaval tăiat fideluţă.