Templul din Ierusalim

Pe la anul 967 î.Hr., regele Israelului, Solomon (972-933), înalţă la Ierusalim un templu pentru a adăposti Chivotul Legământului, simbol al revelaţiei divine.

Acest cufăr preţios conţine cele două table de piatră. Documentul este evocat în Biblie, în principal, prin cele Zece Porunci. În 587, primul templu din Ierusalim este distrus de armatele regelui babilonian. 70 de ani mai târziu, el este înlocuit cu un al doilea templu. Acest edificiu, strâmt şi vechi, este cel pe care regele Irod (37- 4 Î.Hr.) l-a mărit şi înfrumuseţat. În anul 70 d.Hr., la doar câţiva ani de la terminarea lui, templul este …

Medicii constănţeni cer introducerea taxei de consultaţie

PROPUNERE. Medicii de familie constănţeni nu vor protesta împotriva deciziei Guvernului de a reduce bugetul la jumătate, însă cer introducerea unei taxe pentru consultaţie.

Cadrele medicale susţin că pacienţii ar trebui să suporte o parte din costul consultaţiei, achitând o taxă de 10 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Lămâiţa Antohi, până acum niciun medic de familie nu şi-a depus cerere pentru a intra în concediu de odihnă şi nici nu există semnale că aşa ceva se va întâmpla la Constanţa. Pentru a ieşi din criza, medicii de familie constănţeni susţin că ar putea …

Piaţa românească, acaparată de produse importate

RECOLTE. Piaţa românească este acaparată în proporţie de 90% de produse aduse din import. Doar 10% din legumele şi fructele scoase spre vânzare de comercianţi sunt autohtone, susţin patronatele din industria alimentară.

Pe lângă produsele vegetale, România mai aduce din străinătate cantităţi mari de brânzeturi, ulei, zahăr şi vin. Deşi calitatea şi gustul nu se compară cu cel autohton, produsele au invadat pieţele româneşti. Comercianţii spun că pentru a cumpăra legume şi fructe autohtone, mai avem de aşteptat cel puţin trei luni. Potrivit acestora, primele recolte de legume şi fructe vor apărea pe piaţă în luna iunie. România importă aproximativ …

Imigranţii le fură locurile de muncă britanicilor

GÂLCEAVĂ. Mai mulţi muncitori străini din Marea Britanie, provenind mai ales din România, Bulgaria şi Albania, acceptă să lucreze pentru 28 de euro pe zi.

Din acest motiv muncitorii britanici sunt revoltaţi că locurile de muncă vor fi ocupate de aceştia fiind mult mai “ieftini”. Există temeri în Marea Britanie că imigranţii dispuşi să lucreze pentru sume de bani mult mai mici decât cetăţenii britanici vor obţine cele mai multe din locurile de muncă rămase, informează Daily Express. “Vom munci toată ziua pentru 25 de lire sterline (28 de euro). Suma de bani nu este corectă, dar de mai …

Femeile, obiecte de colecţie pentru bărbaţi

DOVADA. Cercetătorii au confirmat ceea ce femeile au susţinut, chiar dacă au sperat să nu fie adevărat, dintotdeauna: bărbaţii le văd ca pe nişte obiecte.

După nenumărate studii, s-a demonstrat că în momentul în care un bărbat vede o femeie în bikini se activează acea parte a creierului care reacţionează, de obicei, la obiecte, informează telegraph.co.uk. Mai mult, la bărbaţii care erau cunoscuţi că ar avea tendinţe sexiste, partea creierului care „se aprinde” în timpul interacţiunilor sociale se dezactivează în momentul în care văd o poză cu o femeie pe jumătate dezbrăcată. Profesorul Susan Fiske, de la Universitatea Princeton a …

Orgasm intelectual zdrobit de doi pantofi

A avea orgasm intelectual presupune a fi copleşit, uimit, lăsat fără respiraţie, de un text, o operă artistică sau literară. Din mediocritatea cotidiană e greu să te ridici şi să simţi o profundă excitaţie nonerotică odată cu citirea unui paragraf, receptarea unui cuvânt monosilabic sau a unui sunet care te saltă din toţi rărunchii.

Simţuri sinucigaşe

Tot timpul m-au fascinat pantofii, felul în care ei se completează, încearcă să păstreze un echilibru. Pantofi butucănoşi şi neciopliţi, pantofi micuţi, pantofi banali şi expresivi. Merg pe stradă şi văd doi pantofi roşii, superficiali în luciu care păşesc în mod regulat pe dalele …

„Intoxicarea” prin mass-media (II). Evenimentele din decembrie 1989

Să ne referim în continuare la marea manipulare, cea capabilă să determine un curent important de opinie care să ducă la schimbări majore.

Manipularea prin presă am simţit-o din plin pe pielea noastră în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Televiziunea a prezentat imagini din Timişoara, cu 3.000 de oameni despre care se spunea că fuseseră torturaţi şi apoi ucişi. Ulterior, s-a dovedit că trupurile prezentate fuseseră dezgropate dintr-un cimitir şi erau, de fapt, ale unor persoane care muriseră înainte de evenimente. Să nu mai vorbim despre toate informaţiile false transmise atunci prin televiziune, menite a crea o stare de confuzie …

Un maestru în tehnica divizării culorilor

Paul Signac este un pictor francez (1863 – 1935) , născut la Paris, remarcabil prin stilul său neoimpresionist şi prin faptul că a excelat în teoria tehnicii divizioniste, alături de maestrul său Georges Seurat.

Cu şansa de a se naşte într-o familie înstărită, Signac, iniţial, optează pentru arhitectură, pentru ca în final să aleagă pictura, familia asigurându-i independenţa financiară pentru a studia în acest domeniu. Primele picturi sunt inspirate de peisajele de pe malul Senei, fără a avea nişte studii în prealabil. Ceva mai târziu, energic şi sociabil, Signac participă în 1884 la înfiinţarea „Societăţii Artiştilor Independenţi”, care organizează expoziţii …

Mănăstirea de la Bălineşti

La intrarea în oraşul Siret, din drumul principal care conduce spre vama ucraineană, la vreo 10 kilometri, se înfăţişează, în mareţia ei sobră, biserica din satul Bălineşti.

Monumentul face parte din preţioasa moştenire a epocii lui Ştefan cel Mare. Mănăstirea Bălineşti este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru arta Moldovei din cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea. Arhitectura acestei biserici este singulară în epocă şi exprimă convingător gustul ctitorului Ioan Tăutu. Satul Bălineşti este cunoscut din secolul al XV-lea, când aparţinea logofătului Ioan Tăutu, om de seamă şi bun diplomat al marelui domn Ştefan cel Mare şi …

Reţete naturiste eficiente în tratarea afecţiunilor biliare

Infuzie de salvie
Stimulează funcţiile ficatului. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la o 100 de ml de apă. Se lasă aproximativ jumătate de minut la infuzat, se strecoară şi se consumă după mesele principale de către cei care ştiu că au o digestie mai leneşă.

Infuzia de anghinare – are efect sedativ local, antiinflamator, coleretic, colagog.
Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă plantă la 500 ml apă. După răcire, se strecoară şi se îndulceşte după gust. Această infuzie ajută şi la eliminarea toxinelor în timpul curelor de dezintoxicare.

Infuzia de turiţă mare
Se beau câte două căni cu …