Hoterulrile din România, părăsite de turişti

STATISTICSĂ. Numărul turiştilor care înoptează la hotelurile din România se împuţinează de la an la an.

Potrivit datelor oferite de Institutului Naţional de Statistică ( INS), în primele cinci luni ale acestui an, hotelurile au înregistrat o scădere cu a cazărilor cu 4,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turisticăîn ianuarie-mai au însumat 4,6 milioane, în scădere cu 20% faţă de cele din perioada similară din 2008, Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele cinci luni de 2,7 milioane, în scădere cu 13,3% faţă …

Rousseau-Vameşul

Întrebat fiind, cum o fi oare cu putinţă, să fie o femeie goală, alungită pe o canapea în mijlocul unei păduri tropicale, Rousseau-Vameşul a răspuns cu prefacută inocenţă, sau poate nu, că tânăra adormise pe canapea şi visa, nu am făcut decât să redau visul.

O altă lucrare de a sa, imagina, pur şi simplu o junglă. Titlul lucrării pare simplu, “Tigru surprins”. Iniţial tabloul a fost privit cu mare suspiciune de critici, chiar cu mare dezaprob. Însă ulterior acesta s-a bucurat de o mare apreciere, chiar din partea unor nume de seamă de la acea vreme: Picasso, Brâncuşi, …

Printe victimele accidentului feroviar din Italia se afla şi o româncă

TRAEDIE. Autorităţile au descoperit printre victimele tragicului accident feroviar şi trupul neînsufleţit al unei femei de naţionalitate română. Se numea Ana Habic şi era din Bistriţa-Năsăud. Fusese de de profesie infirmieră şi lucrase la un centru de îngrijire a bătrânilor din satul Nuşeni, localitatea natală. De aproximativ o lună îngrijea un bătrân din Italia.

"Ana Habic avea 41 de ani şi era divorţată. Are un băiat de 22 de ani, la facultate. A lucrat o vreme la Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice de la Nuşeni, dar a plecat în străinătate să câştige mai mulţi bani", a declarat, joi, viceprimarul localităţii …

A murit înecat sub privirile îngrozile ale elevilor săi

TRAGEDIE. Un profesor de 32 de ani s-a înecat în Mures, la Miercurea Nirajului, sub privirile elevilor său cu care venise în tabără.

Deşi nu ştia să înoate, s-a urcat împreună cu cinci dintre ei pe o plută şi au pornit-o pe apă. La un moment dat, pluta s-a balansat şi profesorul, împreună cu doi copii, şi-au pierdut echilibrul şi au căzut. Un localnic aflat în zonă a reuşit să-i salveze pe cei doi micuţi, însă profesorul a murit, a sărit imediat in ajutorul copiilor si a reusit sa-i aduca la mal nevatamati.
Trupul neînsufleţit al dascălului a fost scos …

Şi-a omorât vecinul după ce l-a tăiat cu drujba!

DÂMBOVIŢA. O clipă de neatenţie l-a transformat în criminal. Un barbat de 48 de ani a şi-a tăiat vecinul cu drujba în timp ce încerca să doboare un copac.

Nu a păstrat distanţa, iar fierastraul electric i-a tăiat vecinului său artera femurală. Victima, care este maistru la şcoala din Dărmăneşti, îşi rugase un vecin care avea un fierăstrău electric să-l ajute sa taie un copac din curte. La un moment dat, maistrul s-a apropiat prea mult de drujba şi s-a rănit grav la picior. Şi-a secţionat artera femurală şi a început să sângereze rapid şi abundent. Bărbatul a fost …

Giorgione, între mister şi genialitate

Giorgione s-a născut în anul 1477 sau 1478 la Castelfranco, între Vicenza şi Treviso, Italia. Este unul dintre cei mai renumiţi pictori ai Renaşterii. A murit în luna octombrie a anului 1510 în Veneţia. Deşi nu a trăit decât 33 de ani, Giorgione a lăsat în urma sa modalităţi inedite de abordare a culorilor.

Puţinele informaţii despre viaţa lui Giorgione a făcut ca acesta să fie învăluit în mister, dincolo de care se poate adăuga aportul acestuia în pictura universală. Istoricul Vasari, cel care s-a preocupat în mod deosebit de vieţile artiştilor din Renaştere, susţine că Giorgione şi-a petrecut …

Crucile din piatră

Alături de elemente venite să înfrumuseţeze arhitectura, crucile de drum şi pietrele funerare au atras interesul mai degraba asupra conţinutului inscripţiei decât asupra decoraţiei.

Deşi considerate a se încadra într-un domeniu minor al sculpturii, de fapt, lespezile şi troiţele s-au exprimat prin ele însele nefiind ajutate prin alăturarea unui alt element care să le modifice expresia artistică. Simplificate şi adaptate tehnicilor, meşterilor şi monumentelor în care au fost folosite motivele decorative de baza, au fost preluate din sursa de bogată inspiraţie pe care o ofereau faţadele bisericilor din Mănăstirea Dealu şi Mănăstirea Curtea de Argeş. În acest fel s-a produs …

Femeia în alb

Cu câţiva ani în urmă, ziaristul Bill Burt a fost trimis în Scoţia pentru a investiga cazul dispariţiei a doi alpinişti. Pe când a ajuns acolo, cei doi tineri, ce făceau parte dintr-un grup plecat într-o expediţie, s-au întors vii şi nevătămaţi.

Pentru că oricum el trebuia să scrie povestea salvării celor doi, daţi dispăruţi timp de 20 de ore pe vârful unui munte înconjurat de ceaţă, le-a luat acestora un interviu. “Am urmat-o pe doamna pentru a coborî muntele”, au spus cei doi. O tânără femeie suplă, îmbrăcată într-o salopetă albă, le-a apărut din ceaţă şi i-a îndemnat s-o …

Plopii lui Mihai Eminescu pe cale de dispariţie

Plopii fără soţ ai lui Mihai Eminescu de la Iaşi au rămas cu soţ. Unul din ei nu a rezistat furtunii care a avut loc acum două zile şi a căzut peste gardul unui restaurant din apropiere.

Evocaţi în mai multe poezii are marelui poet, plopii vor dispărea dacă autorităţile nu vor face nimic în acest sens. Cei 19 plopi, din care au rămas 18 acum sunt declaraţi monumente ale naturii, dar nimeni nu face nimic pentru ei. Încă trei stau să cadă şi sperăm să nu omoare pe nimeni…Pentru a fi tăiaţi trebuie multe apobări au spus cei …

Omul, centrul universului în Renaştere

Baza culturală a Renaşterii a constituit-o Umanismul, care viza practic, un interes special pentru cultura antichităţii.

Descoperirea manuscriselor clasice, gen Dialogurile lui Platon, operele lui Herodot, Thucydite, au creat un soi de orientare specială a marilor oameni de la aceea vreme, făcând să renască specii artistice, cu siguranţă dăruite eternităţii. Mulţi dintre cei care au urmat şcoli în Bizanţ, după căderea Constantinopolului, s-au refegiat în Italia, predând la şcoli înalte din Milano, Veneţia, Ferrara. Gânditori de marcă ai Renaşterii, gen Marsilio Ficino, Pico della Mirandola, se orientează cu precădere în direcţia neoplatoniciană. Are loc cultivarea armoniasă a spiritului dar şi …