Relaţiile – ecuaţii cu una, două sau mai multe necunoscute

Un prieten mi-a spus că femeile (fetele) se agaţă în trei feluri – unu – cu cheile de la maşină sau cardul de credit (cele materialiste şi superficiale – 60%), doi – cu un suc/un cocktail (cele drăguţe care de-abia s-au despărţit de prieten – 30%) şi trei – din vorbe (cele care au şi ceva în cap şi nu caută doar bărbaţi cu muşchi şi cu un cont generos în bancă – în proporţie de 10%, din nefericire).

Lumea ne oferă mai mult spaţii sociofuge decât sociopete, locuri neprielnice pentru a-ţi dezlănţui alura ta de mascul feroce. Trebuie menţionat că …

Vine Moş Crăciun!

Moş Crăciun este simbolul a ceea ce noi avem mai bun. Înţelepciunea, corectitudinea, voioşia, buna dispoziţie, sunt doar câteva dintre trăsăturile moşului. Originea Moşului este controversată, fiind voci care susţin că ar fi din Suedia, din Danemarca, Finlanda, Groelanda, Alaska sau că pur şi simplu trăieşte undeva la Polul Nord. Cei mai mulţi acceptă naţionalitatea finlandeză, dar de fapt Moşul este cetăţean al lumii. Cu toţii ştim că Moşul este îmbrăcat într-un costum roşu cu alb dar trebuie să ştiţi că nu a fost tot timpul aşa. Acest aspect îl are datorită unei firme celebre de băuturi răcoritoare care a …

Nu uitaţi să puneţi dragoste când faceţi copiii!

Copilul, aflat în dezvoltare pe timpul sarcinii, primeşte din sângele mamei cu mult mai mult decât substanţe nutritive. Mai exact se poate hrăni chiar şi cu gândurile mamei. De aceea este bine ca atunci când vă hotârâţi să aveţi un copil, să vi-l doriţi din tot sufletul. În cazul părinţilor iubitori, care doresc cu adevărat să conceapă un copil, aceasta poate produce un destin mai fericit şi mai sănătos. (A.M.)
 

Cu milioane de ani în urmă…

 

O echipă de geologi tunisieni şi străini a descoperit recent un strat de iridiu de 2 cm grosime pe un sit de la Hammam Mellegue, o localitate situată în regiunea Kez, la 200 km nord-vest de Tunisia. Această descoperire confirmă, după spusele geologilor, teza potrivit căreia Terra a fost lovită de un asteroid acum mai bine de 80 de milioane de ani. Acest strat ar fi de origine extraterestră deoarece iridiul găsit este un element chimic inexistent pe Terra. Conform unor geologi şi altor oameni de ştiinţă, citaţi de agenţia tunisiană de presă TAP, ar fi vorba de un „strat …

Povestiri legate de Naşterea Domnului

Prima povestire, care se aude prin unele părţi din Transilvania, se leagă cu o credinţă cunoscută de asemeni prin acele părţi şi care spune că pentru Crăciun e bine ca fiecare creştin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfăţişarea unei mâini cu degetele întinse. Cuprinsul acestei povestiri este urmatorul: „Când s-a născut Hristos, baba lui Moş Crăciun, Crăciuneasa, s-a dus de a moşit pe Maica Domnului. Când a auzit Moş Cră¬ciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc. …

Despre bunătatea sufletească

„Degeaba le-am avea pe toate : inteligenţă, cultură, isteţime, supracultură, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe…

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţa socială. Fără bunătate …

Despre colindat şi colinde

„Ritualul se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucţia necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat.

Chiuie pe străzi, cântă din trompete şi bat darabana, pentru ca larma făcută să …

Remedii naturiste împotriva anorexiei

Tinctura de ghinţură
Se iau 20 g de rădăcini care se macerează timp de 8 zile în 100 ml alcool. Înainte de mese se administrează între cinci şi zece picături de tinctură, de trei ori pe zi, pentru copii, iar pentru adulţi câte 10–15 picături.

Vinul tonic de ghinţură
Vinul tonic se prepară din 3 linguri de rădăcini ghinţură macerate 24 ore, în 60 ml alcool de 80 grade, într-un vas închis. După, cele 24 de ore, se adaugă soluţia obţinută precum şi planta macerată într-un litru de vin şi se mai lasă la macerat încă zece zile, agitându-se din când …

Un pas în calea uitării

Moment de linişte lângă un val trecător ce avea să-mi scalde sufletul şi să-mi alunge grija unui blestem închipuit. Aveam forţa să strâng în pumnul meu piatra neşlefuită şi să o sfărâm transformând bucăţile în mărgăritare. Apropierea ta m-a lasat indiferentă pentru că dincolo de vocea şi chipul tău eu căutam să găsesc un alt nume. Priveam prin tine, iar şirul de cuvinte pe care mi le adresai nu reuşeam să îl desluşesc şi captivată de jocul din mintea mea încercam să te fac participant. Dar tu nu erai decât o mască făurită de sufletul meu…

Priveam marea cum pierde printre …

Pentru ajutorarea unor copii sărmani, Thea Haimovitz a strâns 7.000 de euro în două zile

În preajma Sărbătorilor de Iarnă cu toţii ar trebui să fim mai buni, să ne deschidem inima către cei care au cu adevărat nevoie de ajutorul nostru. Darul nostru ar trebui să aline rănile deschise ale sufletelor celor care din puţinul lor, soarta a făcut să le ia ce mai aveau. Nu suntem obligaţi, nu suntem constrânşi, doar credinţa în bunul Dumnezeu ne poate ghida să acţionăm în acest mod. Zilele trecute am fost prezenţi la un eveniment care avea să aducă lumină şi speranţă unor suflete pure. Doamna Thea Haimovitz şi Clubul Gabriela Petrescu au organizat un …