Moment de linişte lângă un val trecător ce avea să-mi scalde sufletul şi să-mi alunge grija unui blestem închipuit. Aveam forţa să strâng în pumnul meu piatra neşlefuită şi să o sfărâm transformând bucăţile în mărgăritare. Apropierea ta m-a lasat indiferentă pentru că dincolo de vocea şi chipul tău eu căutam să găsesc un alt nume. Priveam prin tine, iar şirul de cuvinte pe care mi le adresai nu reuşeam să îl desluşesc şi captivată de jocul din mintea mea încercam să te fac participant. Dar tu nu erai decât o mască făurită de sufletul meu…
Priveam marea cum pierde printre valuri fiecare clipă de vară din anii unei amintiri triste, care încă stă prinsă cu ghearele ei de umărul meu. Oricât încercam să-i pierd urma, mă regăsea alergând haotic în labirintul clipelor…
Încotro aş putea acum să-mi îndrept pasul pentru a prinde zâmbetul de colţuri şi a-l face să râdă ştiu, dar nu înţeleg de ce mă împiedic de fiecare dată când sunt pregătită să înaintez. Am acceptat cumva că, deşi îmi impun să fac altfel, tot ajung să gândesc când trebuie să simt şi simt când ar trebui să gândesc mai mult. Labirintul în care rătăcesc de ceva vreme continuă să mă pândească la fiecare colţ cu un alt joc, dar oricât aş dori să-i dezleg tainele obosesc chiar să şi încerc să fiu şi eu participant.
M-am oprit cumva aici, prinsă în capcana unui timp care stă în loc şi nu vrea să-şi dezvăluie misterul de a-mi arăta lumina către ieşirea din labirint. Privirile spre trecut au încetat de mult să mă tulbure, iar visele mă îmbrăţişează acum bucurându-mi dimineţile cu pofta de a încerca să mă trezesc către prezent. Dar teama şi dorinţa prea arzătoare mă opresc… Şi fiecare zi mă aşteaptă cu un nou drum şi fiecare zi este o rugă pentru a smulge din greşeli un pas corect… (T.V.)
