Traian Băsescu, audiat la Parchetul General

Traian Băsescu trebuie să ajungă din nou astăzi în faţa procurorilor.

Fostul președinte va fi audiat marți, la sediul Parchetului General, în dosarul în care este suspectat că a şantajat-o pe senatoarea PSD Gabriela Firea. Fostul președinte va răspunde întrebărilor procurorilor.

Unul dintre avocaţii lui Traian Băsescu a fost, luni, la Parchetul General pentru a studia dosarul de şantaj al fostului preşedinte. Acesta a plecat după doar 30 de minute şi a refuzat să dea declaraţii.

Traian Băsescu a fost, miercuri, la Parchetul General, unde a fost chemat în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD, Gabriela Firea, l-a acuzat de şantaj.

„În cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de către doamna Firea Gabriela, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. În 18 martie 2015, Traian Băsescu s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, context în care apărătorii acestuia au solicitat un termen pentru consultarea dosarului”, se arată în comunicatul Parchetului General.