Marocan depistat cu documente false la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, au depistat o persoană de sex masculin, cetăţean marocan, în varstă de 27 de ani, care a încercat să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Germania folosindu-se de documente franceze false.

A fost luată măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.