DENUNȚUL lui Dorin Cocoș de la DNA, DEVASTATOR pentru Elena Udrea și Vasile Blaga

Dorin Cocoş a scris în denunţul făcut la DNA că a finanţat campania electorală din 2009 cu scopul de a primi sprijin guvernamental pentru derularea contractului pentru licenţele Microsoft și că Vasile Blaga i-a cerut 3 milioane de euro.

Iată, mai jos, fragmente din denunţul lui Cocoş, potrivit RTv:

Cum a dat Cocoş bani pentru PDL

„Precizez că am sprijinit campania electorală din anul 2009 pentru a obţine sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract. În acest sens, am fost sprijinit de către Vasile Blaga şi Elena Udrea.

Într-o discuţie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista menţionată, precizându-mi că suma ajunge la 3 milioane de euro.

I-am solicitat lui Dinu Pescariu să efectueze următoarele plăţi – un avans de 500.000 de euro către o firmă chinezească, Shanzen, pentru următoarele produse: 300.000 de geci, 1.000.000 de pixuri, 300.000 de umbrele, 300.000 de fesuri, 300.000 de fulare, 1.000.000 de brichete”.
Sursa: Denunţul lui Dorin Cocoş

Udrea şi Cocoş au luat hotel din şpăgi

„Din banii primiţi în cont de la Dinu Pescariu am achiziţionat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soţie, Elena Udrea, jumătate din hotelul Griviţa, având fiecare în proprietate o pătrime chiar şi azi. Precizez că Elena Gabriela Udrea cunoştea despre demersurile făcute de mine în vederea derulării contractului de licenţe Microsoft şi despre banii primiţi şi, aşa cum am spus, mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru ştia şi Vasile Blaga, care de asemenea a susţinut derularea contractului”.
Sursa: Denunţul lui Dorin Cocoş

Bani lichizi pentru casieria PDL

„600.000 de euro i-am depus în tranşe la sediul PDL din Modrogan. Mai precis, i-am remis domnului Ivaşcu, la solicitarea domnului Vasile Blaga”.