Deputatul UDMR Marko Attila, inculpat în dosarul Bica, a fugit în luna decembrie la Budapesta, iar premierul ungar Viktor Orban i-a acordat protecţie şi azil politic.
Camera Deputaţilor a avizat, în luna decembrie a anului trecut, arestarea preventivă a lui Marko Atila în unul dintre dosarele Alinei Bica. Avocatul deputatului maghiar spune că acesta se afla acum în Budapesta şi, mai mult, beneficiază de protecţie din partea premierului Viktor Orban, deoarce faţă de Marko Attila s-ar fi comis anumite abuzuri judiciare.
„Domnul Marko Atilla este plecat în Ungaria, unde se afla sub protecția Guvernului maghiar, a lui Viktor Orban , apreciind ca față de acesta s-a comis o serie de abuzuri judiciare și în condițiile în care nu s-a dat curs cererilor privitoare la clasarea dosarului pe care l-a instrumentat ultima oară DNA ul în care a cerut arestarea în Camera Deputatilor. El este la ora aceasta la Budapesta”, a declarat Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marko Attila, pentru RFI.
Deşi România şi Ungaria au un acord comun de extrădare, sunt şanse mici ca deputatul să mai răspundă vreodată în faţa legii pentru faptele de care este acuzat în dosarul retrocedărilor.
Camera Deputaţilor a încuviinţat, pe 3 decembrie 2014, arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila, în dosarul fostului şef al DIICOT Alina Bica, privind despăgubirea acordată de ANRP pentru un teren supraevaluat din Capitală.