Tăriceanu: Senatul nu a primit de la DNA solicitare pentru încuviințarea arestării preventive a lui Greblă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că Senatul nu a primit nicio solicitare de la DNA pentru încuviințarea arestării preventive a judecătorului CCR Toni Greblă.

De asemenea, el precizat că Biroul Permanent o să își respecte programul, următoarea ședință fiind programată pentru luni dimineață.

„Aceste discuții trebuie să le vedeți prin prisma colaborării interinstituționale normale într-o țară, nimic altceva. Nu a fost abordat (n.r. subiectul), pentru că eu nu am primit, și nu eu, mă refer la Senat, nu a primit încă nicio solicitare și vă pot spune că în momentul în care orice solicitare va veni, indiferent de cine este vorba, ea va fi supusă procedurilor care sunt prevăzute de lege și regulament și tratată ca atare, cu toată celeritatea”, a precizat Tăriceanu.

Președintele Senatului a adăugat că nu-i place să discute pe ipoteze și că, „așa cum se procedează și în celelalte cazuri, se va respecta regulamentul Senatului și legea.

Marți, DNA a solicitat Senatului aviz pentru arestarea preventivă a judecătorului Curții Constituționale Toni Greblă, acuzat de fapte de corupție.