Rubrica „Luxul lecturii” s-a născut la Giurgiu, prin anul 2003. Apărea într-o pagină din săptă- mânalul „Informaţia de Giurgiu” (alături de „Poveştile muritoare” ale Mirelei Gruiţă şi de „Rugăciunea din zori” a Silvanei Gruiţă – ambele rubrici fiind transformate, ulterior, în cărţi).
Redactorul-şef al publicaţiei era un mai tânăr prieten, Virgil Mocanu, iar finan- ţatorul – Dumitru Beianu, în prezent preşedinte al Consiliului judeţean Giurgiu. În 2005 am plecat (pentru a treia oară) din oraşul copilăriei şi adolescenţei mele, cu acelaşi gând – de-a nu mai reveni vreodată acolo. Deşi, mărturisesc şi acum, aşa cum am tot făcut-o, în timp, iubesc acel loc mai presus de orice închipuire. Am amintiri minunate, am (vreau să cred) prieteni, am locuri pe care, adesea, îmi doresc să le revăd. (De aceea mi-am şi stabilit reşedinţa de linişte şi reculegere la doar 30 de kilometri de Giurgiu, la Izvoru.) Din păcate, însă, nu miam putut niciodată convinge concitadinii – deşi Dumnezeu mi-e martor că am făcut numeroase eforturi – de utilitatea prezenţei mele în oraş, dar mai ales de dorinţ a şi puterea de-a spori şi diversifica oferta şi dimensiunea culturală ale localităţii.
Cele trei rubrici amintite mai sus au continuat să apară şi după (re)stabilirea mea la Bucureşti. Apoi, cred că în 2006, au fost scoase, tustrele, intempestiv, fără nici măcar o cât de vagă explicaţ ie, din sumarul gazetei. Nici redactorul şef, nici patronul nu miau putut spune de ce (pagina îşi câştigase, cu timpul, cititorii săi statornici, care susţin că au regretat- o), fiecare susţinând că a fost decizia celuilalt. La timpul acela, mi-am propus ca din respectiva rubrică – preluâ nd modelul, în ordine cronologică, al Silvanei şi Mirelei – să alcătuiesc o carte. Primarul Lucian Iliescu, de care mă leagă o preţuire şi o admiraţie statornice, a propus Consiliului local susţinerea acestui proiect şi a obţinut-o. Dar cartea, parcă, refuza să se închege. Îi lipsea, am tot simţit asta, un liant viabil.
La începutul lunii aprilie 2008, Horia Tabacu, directorul cotidianului „Atac”, mi-a propus o colaborare la ziarul pe care-l conduce. Mă leagă multe şi frumoase amintiri de Horia. Punctul de pornire al prieteniei noastre, ce durează, netulburată, de decenii, a fost tatăl său, Dumitru Tabacu, un gazetar de rasă, stimat, admirat şi temut la vremea sa. Într-un interviu acordat „Suplimentului literarartistic al Scânteii tineretului”, condus de Ion Cristoiu, nea Mitică mă aşeza, cu generozitate – în 1980, dacă nu mă înşel – în fruntea listei tinerilor jurnalişti în care avea încredere. I-am fost apropiat până la prematuru-i deces, la fel cum apropiat i-a fost şi tatăl meu.
Aşa l-am cunoscut pe Horia, ceva mai tânăr decât mine. Revenind, i-am propus lui H. Tabacu „Luxul lecturii”. Nu ştiu cât de încântat a fost, la început. (Ba chiar aş înclina să cred că n-a fost mai deloc.) Dar a acceptat, din amiciţie, cu jumătate de glas şi cu nici un sfert de inimă. N-am prea ştiut ce să cred, atunci. Mi-am zis că fie îmi oferă o şansă, în care nu prea credea, fie mă lasă să eşuez, să cad în ridicol, pe propria-mi mână. Colaborarea mea la „Atac” a avut un traseu lin, chiar dacă ar putea părea, la o primă vedere, sinuos.
Rubrica a avut, iniţial, apariţie zilnică, a devenit, apoi, bisăptămânală, a redevenit cotidiană şi-acum, iar, iese în lume lunea şi joia. Îi sunt recunoscător domnului Marius Locic, patronul ziarului, pentru încrederea pe care a investit-o într-o rubrică atipică, fără mari şanse, din start, de-a stârni cine ştie ce interes. Acum pot spune, fără falsă modestie, că a pariat după modelul de succes al lui George Ciprian, cel care debuta, ca dramaturg, în 1927, cu „Omul cu mârţoaga”. Şansa m-a ocrotit în continuare.
Luminiţa Militaru, draga doamnă care-mi este, mereu, prima cititoare, m-a răfăţat cu toată înţelegerea sa, lăsând „Luxului…” spaţiul tipografic pe care i l-am gândit de fiecare dată, chiar dacă asta a obligat-o, uneori, la atingerea unor veritabile recorduri de imaginaţie privind paginaţia. Îi datorez mulţumiri ce nu stau în puterea cuvintelor. La fel cum acestea i se cuvin şi altui vechi şi iubit priten, poetul şi gazetarul de imens talent care este Victor Niţă, fost coleg de redacţie la „Flacăra” şi nu numai, cel care coordonează pagina în care îşi află locul rubrica mea. Trăiesc, de când mă ştiu, bucuria de a spera fără încetare. Ca profesor, am fost unul dintre promotorii a ceea ce se numeşte optimismul educaţional, neclintit în credinţa (inspirată, evident, de Jean Jacques Rousseau) că elevul e inteligent şi sensibil, iar dascălul are datoria şi obligaţia de a-i maximiza aceste calităţi naturale.
La fel am procedat şi ca ziarist. Am avut încredere absolută în cititorii mei. I-am stimat şi nu încetez s-o fac în continuare. Ei, aceşti cititori al „Luxului lecturii”, sunt, de fapt, marea surpriză (mai mult decât plăcută) a cărţii de faţă. Volumul de faţă, purtând titlul rubricii pe care o susţin şi în prezent, este centrat pe prezentarea succintă a operei poetice şi jurnalistice aparţinând unui scriitor pe care-l admir mult. Şi nu doar ca scriitor – emblematic pentru generaţ ia optzecistă –, ci şi ca om. Ne apropie, socotesc eu, multe. Avem viciul (zice-se) nepedepsit al lecturii, călătorim cu voluptate, admirăm artiştii autentici – şi o spunem deschis –, făcând, sau măcar încercând, continue exerci- ţii de sinceritate. S-a întâmplat, confirmându- mi-se speranţele, să avem cititori excepţionali: sentimentali, deschişi, înţelegători. Ne-au parcurs textele şi ne-au comentat modesta făptuire. Ne-au acceptat aşa cum suntem şi ne-au încurajat fără contenire.
Sentimentul ce a însoţit momentul isprăvirii acestei lucrări – prefaţâ nd, vreau să cred, altele, ale ambilor autori în parte – este cum nu se poate mai tonic. Povestea depănată în „Luxul lecturii” este departe de a se încheia. S-a sfârşit doar o primă etapă.
Dan Mucenic
Eveniment editorial inedit
Primul dintre volumele care se pregătesc a fi editate pornind de la rubrica „Luxul lecturii” este gata să apară la Editura NICO din Târgu Mureş. Volumul conţine textele pe care Dan Mucenic lea consacrat prezentării unei părţi a operei scriitorului şi publicistului Nicolae Băciuţ. Întrucât în paginile volumului sunt incluse şi opiniile celor ce s-au delectat cu lectura acelor texte, se poate spune că ne aflăm în faţa unui inedit eveniment editorial.
Ziarul ATAC, cel care a găzduit articolele din care este alcătuit volumul (a cărui copertă o prezentăm în avanpremieră), are a se bucura cu prilejul acestui eveniment şi credem că se vor bucura şi cititorii care, în ziua apariţiei rubricii, au comentat, în ediţia electronică a ziarului, notaţiile gazetarului şi scriitorului Dan Mucenic. Vă oferim, acum, un grupaj alcătuit din textele de prezentare semnate de directorul ziarului ATAC, Horia Tabacu, de autorul cărţii, Dan Mucenic, şi de subiectul propriu-zis al volumului, Nicolae Băciuţ.
REDACŢIA
Luxul ziarului „Atac”
Cu orice efort de imaginaţ ie, la sfârşitul anului 2007, când am început să conduc ziarul „Atac”, n-aş fi putut crede că, prin intermediul lui, cititorii săi vor intra în literatură, prin ceea ce scriu ei înşişi, brusc, direct în paginile unei cărţi de cultură antologică.
La fel, nu mi-am imaginat, măcar o clipă, că profesorul Dan Mucenic, pe care l-am invitat cu sfială să deschidă o rubrică, în paginile cotidianului, va scrie despre cărţi.
Nu mi-am permis să-i sugerez că „Luxul lecturii” nu este potrivit pentru „Atac”. Dânsul, care a început să mă înveţe presă, prin primăvara anului 1978, când eram oarecum colegi în redacţia unui ziar central – dar continuă să mă înveţe şi în prezent -, mi-a dovedit încă o dată că are „cerul gurii dedulcit cu mirodenii”.
Nu mi-am imaginat că un om de cultură, de statura lui Nicolae Băciuţ, reputat poet optzecist, intervievator de marcă, şi că interlocutorii lui, cu deosebire marele Nicolae Steinhardt, vor face istorie chiar unde nu te-ai putea aştepta.
Dar iată că s-a întâmplat. Dan Mucenic, topind cărţi în călătoriile sale şi înfrumuse- ţându-le cu propria sa nebunie de scriitor, înnobilâ ndu-le cu elita culturală din sufletul lui Nicolae Băciuţ, a născut zeci de mii de critici literari şi de oameni cu gânduri curate.
Căci „Luxul lecturii”, rubrica sa din „Atac”, a adunat, pe internet, zeci, dacă nu peste 100.000 de cititori şi mii de comentarii, toate despre literatură. Este o performanţă faţă de care publicaţiile de profil sunt departe sau nici nu o zăresc.
Horia Tabacu
Lectura, dincolo de lux
„Luxul lecturii” e o altfel de carte. Aş risca să spun că e chiar o carte inedită ca formulă. Ea e şi carte de critică literară, dar şi antologie de texte.
Ea cuprinde „foiletoanele” lui Dan Mucenic, publicate în ziarul „Atac”, care nu e nici pe departe o publicaţie literară, dar nici una „deocheată”, dincolo de aparenţe. De o bună bucată de vreme, Dan Mucenic deţine aici o rubrică, „Luxul lecturii”, care-şi are cititorii ei. Mai mult sau mai puţin „specializaţi”, cu mai multă sau mai puţină cultură literară.
Dar de o sinceritate dezarmantă. Şi nu lipsiţi de onestitate şi pertinenţă în observaţ iile şi judecăţile lor. Acest lucru reiese din comentariile lor, pentru că şi acestea au fost incluse în sumarul cărţii, dând astfel o notă de noutate cărţii. Profesorul Dan Mucenic este în dialog nu doar cu o operă, căreia-i caută puncte referenţiale, ci şi cu cititorii, pe care, într-un fel, îi formează, le modelează gusturile. Le predă un curs implicit de teoria lecturii. Face şcoală, nu de la catedră, ci de la egal la egal.
De la cititor la cititor. Ar merita un studiu de sociologia lecturii această nouă poziţionare a cititorului faţă de cărţi şi ziare. În plină suspiciune de criză a lecturii, „Luxul lecturii” demonstrează că încă mai sunt cititori de literatură, că încă există interes pentru literatură. Când o rubrică de critică literară, ca „editorial”, e accesată zilnic de câteva mii de cititori, uneori depăşind cinci mii, nimeni nu are dreptul să spună că au dispărut cititorii. Ba, dimpotrivă. Sigur, cuceririle informaticii, formatul electronic al publicaţ iilor creează nu doar nişte comodităţi, ci şi facilităţi extraordinare. Oameni care poate n-au nici bani şi nici timp să umble după ziare sau care au acces la Internet la birou îşi umplu timpul nu jucându-se pe calculator, ci… citind presa în format electronic.
Se vede acest lucru şi din comentarii, dar şi din „diagrama” lecturilor, care sunt numeroase în intervalul programului de lucru, 7,00 – 17,00, scăzând după-amiaza, fiind numeroase în timpul zilelor lucrătoare şi mai puţine în week-end. Cu îngăduinţa lui Dan Mucenic, am extras textele sale din „Luxul lecturii”, care sunt dedicate cărţilor mele, exprimându-i gratitudinea pentru a-mi fi introdus în circulaţie electronică texte din cărţi mai vechi sau mai noi, într-o selec- ţie de critic, dar şi de dascăl, dându-mi posibilitatea să intru în dialog cu cititorii noi, pe care nici nu-i bănuiam că există, neîncrezător şi eu, ca mulţi alţii, în interesul pentru lectură al unei categorii de cititori atipice, care citeşte ziarul „Atac”.
„Scopul scuză mijloacele”. Nu contează ce culoare are pisica, important e să prindă şoareci. Nu contează, aşadar, că „Atac” nu e o publicaţie ca oricare, având în paginile ei şi imagini mai greu de digerat de aşa-zişii pudici. „Atac”, prin intermediul lui Dan Mucenic, face un lucru pe care publicaţii cu ştaif nu reuşesc să-l facă, poate nici nu sunt preocupate să întreprindă vreun efort în acest sens, indiferente fiind faţă de cititori. Mai în glumă, mai în serios, poate că sunt publicaţii „de specialitate” (literare, ca să nu existe confuzii!), pe care nu le citesc integral nici cei care le scriu. Cu câteva mii de cititori de literatură pe zi, „Atac” face o faptă admirabilă.
Dan Mucenic e magicianul care manevrează bagheta lecturii. O face cu lux, cu eleganţă, cu rafinament. „Luxul lecturii” e o carte interactivă şi cu mai mulţi „actori” – autor, critic literar, cititori. E, în întregul său, un elogiu adus cărţii, lecturii!
Nicolae Băciuţ
