Directorul Finanţelor Publice Ploieşti a fost ridicat de procurorii DNA

Directorul Direcţiei de Finanţe Publice Ploieşti, Daniel Petre, a fost ridicat de la sediul instituţiei, miercuri, de către procurorii DNA.

Potrivit unor surse judiciare, directorul general al Direcţiei Regionale de Finanţe Publice din Ploieşti, Daniel Cristian Petre, a fost ridicat de anchetatori în urma unor percheziţii făcute miercuri dimineaţă la sediul instituţiei.

Daniel Petre a fost dus pentru audieri la sediul DNA Ploieşti. Conform surselor citate, acţiunea procurorilor are legătură cu dosarele în care este implicat Răzvan Alexe, patron al mai multor firme, cercetat de DNA în cazul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi al fiului acestuia, deputatul Vlad Cosma.