VASLUI. Un copil de cinci ani, din localitatea vasluiană Ghergheşti, a ajuns la spital cu traumatisme fizice şi psihice în urma unei bătăi aplicate de educatoare.
Părinţii micuţului sunt revoltaţi, iar medicii care l-au consultat au afirmat că are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale. „Copilul a ajuns acasă distrus, mi l-a bătut într-un hal de nu pot să descriu, cică era obraznic, se certa cu alt coleg. Apoi l-a ameninţat că îl leagă şi îl bagă după sobă şi cheamă poliţia dacă spune cuiva că a fost bătut. Când am fost să o întreb cum a fost posibil aşa ceva, nu a recunoscut nimic, dar a adus la şcoală foi de varză şi cartofi de i-a pus copilului sub ochi ca să îi treacă vânătăile”, a declarat, Traian Burcă, tatăl copilului. Educatoarea susţine însă că este nevinovată.
„Am văzut că e vânăt la ochi, dar nu din cauza mea. Poate s-a lovit întâmplător, în joacă. Poate mai ţip la ei, nu pot îi pot lăsa să facă zgomot, dar de lovit, nici vorbă”, a declarat educatoarea Maria Fruntişanu. Băiatul se află la Centrul de Minori Bârlad, unde primeşte consiliere psihologică, fiind supus unui program de reabilitare. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Vaslui au făcut o plângere penală împotriva educatoarei, pentru rele tratamente aplicate minorului, iar şeful Centrului de Minori Bârlad, Ionel Brătianu, a declarat că va solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui demiterea cadrului didactic. Dacă se va dovedi că educatoarea a agresat copilul, aceasta riscă să îşi piardă locul de muncă. (G.R.)