METEO. Iarna, zic unii, îşi face de cap. Alţii, ceva mai în vârstă, îşi aduc aminte că februarie era altădată luna gerurilor maxime.
Altfel spus, nimic anormal ca gerul care se va instala în prima parte a săptămânii peste mai tot cuprinsul ţării să atingă temperaturi de minus 10, ba chiar şi minus 15 grade Celsius. Primele zone ce vor cădea sub incidenţa gerurilor sunt cele din vestul şi estul Transilvaniei, unde-şi va face simţită prezenţa un val de aer polar ce se va extinde, începând de azi, şi asupra celorlalte regiuni. Dacă e să fim, totuşi, optimişti, să ne uităm în calendar, să constatăm că suntem încă în februarie şi să credem în prognoza meteorologilor care opinează că, până spre mijlocul săptămânii, iarna va fi la ea acasă. Asta vrea să însemne, că, dacă e să avem un pic de noroc, weekendul viitor s-ar putea să dăm nas în nas cu primele semne de primăvară. (G.R.)