Gorghiu: PNL va prezenta programul de guvernare pe 28 februarie

Liderii PNL au decis, în urma ședinței de marți, că obiectivul major al noului PNL este preluarea guvernrii în anul 2015.

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a explicat că obiectivul major este să provoace alegeri anticipate, dar dacă nu se va putea, se va ajunge la guvernare prin moțiune de cenzură.

Gorghiu, a declarat, luni, că partidul va prezenta programul de guvernare pe data de 28 februarie.

Mai mult, ea a precizat că PNL-ul dorește alegeri anticipate, însă, deoarece acest lucru este „extrem de greude realizat”, va depune o moțiune de cenzură, imediat după ce va fi prezentat programul de guvernare.

„Vom avea în decursul sesiunii parlamentare o moțiune de cenzură pe care o vom stabili ca temă și dată în următoarea ședință, după ce va fi prezentat programul de guvernare”, a precizat Alina Gorghiu.„Ne dorim un stat care să aibă o guvernare care să aibă în prim-plan agenda publică, să pună interesul cetățeanului deasupra interesului personal. Suntem în etapa de finalizare a viziunii guvernamentale. Pe data de 28 februarie vom finaliza programul de guvernare, pe care îl vom pune în dezbaterea publică.

Ne dorim alegeri anticipate, nu suntem copii și știm că este un lucru care se poate întâmpla extrem de dificil. Aceasta este Constituție, după aceste reguli jucăm și noi. În afară de faptul că este dificil să ajungem la guvernare legitim, prin alegeri, pe parcursul acestui an vom depune moțiune de cenzură”, a declarat Alina Gorghiu.

„O temă abordată serios a fost partea de consolidare internă a partidului. Am decis ca în 2015 să facem un efort colectiv pentru a identifica persoane de la baza partidului care să reprezinte PNL în viitoarele alegeri. Ne dorim ca această fiziune să fie efectivă cât de se poate de repede”, a mai spus co-președintele PNL.

De asemeena, Alina Gorghiu a arătat că vor fi înființate două comisii tehnice ce vor rezolva problemele unificării grupurilor parlamentare.