Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a vorbit despre problemele bolnăvicioase din sistemul medical, dar şi despre grevele angajaţilor din spitale care cer salarii mai mari.
„Încercăm să venim în ajutorul lor şi să remediem lucrurile acestea, dar nu se pot face peste noapte(…). În momentul de faţă, discutăm. Am făcut un grup de lucru din reprezentanţii ministerului, reprezentanţii medicilor şi am invitat şi reprezentanţii sindicatelor, pentru a avea o lege sustenabilă şi care să permită motivarea mult mai eficientă a corpului medical şi a cadrelor medicale”, a spus ministrul la Antena 3.
„Cred că acest draft va putea fi lansat în dezbatere publică la finalul lunii viitoare. Îmi doresc ca această lege să intre în Parlament undeva în această toamnă”, a adăugat el.
Potrivit ministrului, în 2015, lucrurile vor arăta cu totul altfel.
Totodată, Nicolae Bănicioiu a anunţat că din toamnă „vom avea o nouă listă de compensate”.