Biserica Mirăuţi din Suceava

Biserica Mirăuţi din Suceava, cu hramul Sfântul Gheorghe şi cunoscută sub denumirea de „Vechea Mitropolie a Sucevei”, este una dintre bijuteriile cu care nordul Moldovei se mândreşte, alături de întreaga salbă de sfinte locaşuri cu arhitectură şi frescă unică.

Biserica a fost construită de către domnitorul Petru I Muşat, între anii 1375-1391, şi a servit ca prim sediu al Mitropoliei Moldovei. Biserica Mirăuţi, cea mai veche biserică din Suceava, a constituit odată, centrul spiritual al oraşului. Acest lucru reiese şi din faptul că domnitorul Petru I, hotărăşte ca alegerea şi instalarea lui Iosif I ca mitropolit al Moldovei, să aibă loc în Suceava; mitropolitul va fi recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol abia în anul 1402. Aici a fost uns ca domn al Moldovei şi Sfântul Ştefan Cel Mare şi tot aici a fost înmormântată prima soţie a domnitorului.

Printre cele 32 de morminte de la Biserica Mirăuţi se numără şi unul care a fost atribuit lui Petru I Muşat, fără probe concludente. Acesta este un cavou de cărămidă situat în naos, primul dintre morminte; în el se aflau un sicriu trapezoidal cu oseminte şi urme textile. (A.M.)