Politicienii de astăzi, marea majoritate, ţinând seama de multitudine de cazuri aflate sub „lupa” justiţiei, „mercenari” sau asociaţi ai crimei organizate, sunt capabili de orice compromis pentru a-şi păstra privilegiile şi a rămâne la putere.
Au făcut din deturnarea scopului – guvernare şi legi în folosul cetăţeanului -, scopul existenţei lor într-o lume creată artificial, ruptă de cea reală, unde se manifestă ca şi cum ar fi într-o vacanţă prelungită, trezindu-se doar când sunt „telecomandaţi” de „stăpâni”, iar naivii şi ignoranţii care i-au ales, sunt obligaţi să le suporte, material, pe lângă deciziile controversate ce avantajează exclusiv grupurile de interese, toate poftele şi capriciile personale (salarii, deplasări, diurne, maşini, pensii speciale) de parcă instalarea lor în fruntea ţării a fost voinţă lui Dumnezeu şi ei, ca şi papii sau patriarhii, sunt „aleşii” şi nu instrumente ale Mafiei şi crimei organizate.
Prea mulţi pentru un buget public sărac, prea dedaţi la trăi mult peste condiţiile asigurate de salarii, politicienii au lichidat de mult bunul simt şi morală, trecându-le la capitolul anexe electorale. Cu mici excepţii (nu neapărat dictate de conştiinţa ci, mai degrabă, de neputinţă), politicienii sunt angrenaţi, direct sau prin interpuşi, în cele două mari componente ale devalizării bugetare: evaziunea fiscală şi redistribuirea, respectiv alocarea nelegală a fondurilor bugetare, sub toate formele posibile şi imposibile, fiind cei care fac orice să le întreţină nu să le blocheze.
Din pricipiu – dat fiind faptul că este „instrumentul” celor ce i-au trimis în Parlament sau Guvern -, politicianul este un cârcotaş profesionist, manifestând o ura înverşunată împotriva organelor şi instituţiilor statului, respectiv funcţionarilor de stat, investiţi cu exerciţiul autorităţii publice. Asta pentru că scopul guvernării nu este binele public ci „binele” personal, dependent de „binele” celor care i-au promovat, caz în care cei competenţi să prevină, constate şi să ia măsuri pentru aplicarea legii, devin, prin definiţie, opozanţi şi duşmani. Acesta a fost, este şi va fi motivul real, respectiv obiectivul principal al politizării administraţiei publice şi, în special, a instituţiilor de control, cercetare penală şi jutitie: controlarea administraţiei, prin intermediul politicului, de către crimă organizată.
De douăzeci şi cinci de ani, în România, la toate nivelele, se duce o luptă cumplită între aşa zisă „clasa politică” (reprezentată de Parlament şi Guvern) şi celelalte instituţii ale statului (sau, mai bine zis, a funcţionarilor integrii, necoruptibili, din aceste intituţii).”Clasa politică” lupta pentru a impune un statut care s-o situeze deasupra legii, să controleze instituţiile statului în favoarea „stăpânului” şi să înlăture funcţionarii „incomozi”, iar instituţiile statului pentru a apară statul de drept şi a implementa pricipiul egalităţii şi răspunderii în faţă legii. Iar dacă în primii 5-10 ani de după 1989 – când structurile de tip mafiot şi crimă organizată nu erau atât de bine consolidate -, o clasa politică, mai aplecată spre moralitate decât acum, a reuşit, oarecum, să pună bazele unui stat de drept, implementând câteva legi fundamentale pentru funcţionarea statului de drept, precum: Legea 31/1990, a societăţilor comerciale, Legea 12/1990, privind activităţile comerciale ilicite, Codul Fiscal, Codul Vamal, Codul Silvic, Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, Legea 82/1991 a contabilităţii, Legea 26/1990 a registrului comerţului, OUG 28/1999 – casele de marcat fiscale, OG 99/2000 , OG 99/2000 – serviciile de piaţă, OG 21/1992 – protecţia consumatorului, şi, mai ales, Legea 188/1999 – a funcţionarilor publici, cât şi altele de acest gen, rezistând, cu mici excepţii (precum cele privind autorizarea fabricilor de alcool în condiţiile în care înregistrau datorii la buget, iar celebrul Remeş a „decis” că un titlu executoriu contestat nu este datorie la buget – !!!???) , presiunilor structurilor de crimă organizată aflate în perioada de consolidare, începând de prin 2000, situaţia s-a schimbat radical, aproape toate actele normative fiind „ajustate” (unele chiar abrogate), în favoarea unor grupuri de interese. Schimbarea s-a datorat, în primul rând, consolidării Mafiei şi structurilor de crimă organizată, care, nu numai că au început să pătrundă masiv în structurile statului, la vârf (numind miniştri, secretari de stat, directori în ministere), ci au început să controleze şi sistemul legislativ (Parlamentul), unde şi-au instalat „cârtiţe-colaboratori”, cu misiunea de a modifică legislaţia, „corectând-o” şi adaptând-o conform intereselor. Au apărut aşa zisele operaţiuni interpartinice, în care grupările de tip mafiot sau crimă organizată, controlau Parlamentul şi Guvernul, deopotrivă, indiferent de culoare politică şi indiferent unde se aflau la momentul oportun lor, respectiv putere sau opoziţie. Culmea ! Singurele situaţii când se realiza „consens” în Parlamentul ţării (!?).
Un exemplu elocvent în acest sens a fost „privatizarea” rafinăriei „Petromidia”, care, analizată pe etape, este unul dintre exemplele, de manual, în care o grupare de crimă organizată, înfiinţată şi condusă de Dan Costache Patriciu, a controlat atât puterea (reprezentată de Guvernul Năstase) cât şi opoziţia (Partidul Naţional Liberal), obţinând, nelegal, prin trafic de influenţă şi corupţie, unul dintre cele mai atractive şi valoroase active ale statului. Un alt exemplu este privatizarea „PETROM”, în care şi puterea şi opoziţia, pentru a acoperi furturile uriaşe desfăşurate prin firme tip „căpuşă”, de care au beneficiat marea majoritate, au acceptat subevaluarea activelor „PETROM”, în defavoarea statului român.
Numitorul comun al realizării obiectivelor crimei organizate, precum: evaziunea fiscală, acapararea nelegală a activelor statului, obţinerea de fonduri nelegale de la bugetul public nu îl constituie presiunile exercitate de crimă organizată vizând modificarea legislaţiei, ci efectele acestor presiuni, concretizate în modificarea efectivă a acesteia. Fără modificarea şi „corectarea” legislaţiei, crima organizată nu ar putea fi „competitivă”, pentru că o piaţă concurenţială liberă, în care toţi respectă aceleaşi reguli, nu asigura „profitul” realizat de o piaţă în care subiectul reprezintă „excepţie” de la regulă sau când este beneficiar exclusiv. Acesta este obiectivul crimei organizate: să obţină „excepţiile” de la regulă (lege) şi „exclusivitate” când e vorba de relaţiile cu statul (licitaţii, achiziţii publice, etc., trucate, în care este declarat câştigător anticipat, fără a i se contesta oferta). Or, pentru a realiza aceste „deziderate”, e nevoie, în primul rând, să obţină controlul asupra statului, prin funcţionarii săi, dar, mai ales, prin cei din Parlament şi Guvern. Astfel, după o perioada de echilibru, începând cu anii 2000, structurile de crimă organizată şi-au făcut tot mai simţită prezenţa în administraţia publică, Guvern şi Parlament, operând, tot mai frecvent, modificarea legislaţiei în favoarea lor, fără a întâmpina prea multă opoziţie. Iar ca „avantajele” obţinute să nu nască conflicte sociale şi de altă natură, au instituit monopol total şi asupra media. Sponsorizând şi media, grupările de crimă organizată şi-au asigurat liniştea şi au putut opera în linişte la devalizarea ţării. Şi, cum spuneam şi cu alte ocazii, singurele redute pe care nu le-au controlat, în întregime, crima organizată, au fost Garda Financiară şi Justiţia (în special, DNA), cu toată ofensivă şi toate metodele utilizate pentru acapararea acestora. Aceasta pentru că politizarea instituţiilor publice (administraţia) este impropriu spusă politizare, ea fiind, în realitate, o subordonare a acestora structurilor de crimă organizată, care-şi exercită, prin intermediul pionilor politici, controlul total asupra administraţiei. Ex: Unul dintre „pilonii” puterii politice îl reprezintă şeful Consiliului judeţean. Acesta, prin „puterea” să dicretionara, de a „acordă” fonduri publice, aproape oricui doreşte, fără a răspunde legal pentru discriminare, „construieşte”, în jurul sau, o grupare de crimă organizată, în care atrage firme, prin intermediul cărora o parte din fondurile publice alocate sunt „spălate” şi, „întoarse” către „acordant”. Fără excepţii, pentru a se realiza această operaţiune, e nevoie de două componente: licitaţii trucate şi supraevaluarea lucrărilor (nu sunt comparate cu lucrări similare de pe piaţa privată). Acestea asigura „spălarea” şi obţinerea a 25-30% din sumele acordate, ce se reântorc la cel care aprobă lucrarea. Pentru că acest mecanism să funcţioneze între şefii de consilii de judeţene, firmele contractante şi miniştrii, secretarii de stat sau directorii de resort (numiţi, de regulă, la solicitările lor) există o cooperare strânsă, care asigură „repartizarea” discreţionară şi preferenţială a fondurilor. Numai că, în cele mai multe situaţii, beneficiarii fondurilor, adică firmele „selectate”, prin şantaj şi dependenţă financiară, preiau controlul, atât politic cât şi fiscal, şefii de consilii/primarii sau alţi ordonatori de credite devenind „instrumentele” lor, astfel sustinandu-se reciproc că nişte grupuri bine sudate, dar coordonate de crima organizată. Prin intermediul şefilor de consilii judeţene şi leaderi de partid (de regulă tot aceştia, precum Constantinescu, Mazăre, Duicu, Uioreanu, Cosma, Bîgiu, Nicolescu, Dragnea, Prioteasa, Ţurcanu, Oprişan, Stancu, Moloţ, Borboly Csaba, Benea, Kiss, Căncescu şi ceilalţi şefi de consilii judeţene şi primari), firmele clientelare îşi impun oameni de încredere („mercenari”) în toate posturile cheie din administraţia publică, centrală şi deconcentrată sau în Parlament. Nimeni nu primeşte un post sau nu este trecut pe listă, pe locuri eligibile, fără acordul şefului consiliului judeţean, primarului sau leaderului de partid, respectiv a „colaboratorilor” ce furnizează capitalul necesar funcţionarii structurilor de partid şi personalul adecvat. Astfel, prin acest „sistem” relaţional, crima organizată a ajuns să controleze întreagă administraţie publică şi Parlamentul, prin intermediul cărora iniţiază şi susţin modificări legislative care să le servească interesele, accesează fonduri publice şi asigura protecţie. În paralel, tot prin aceleaşi metode, operează şi marile corporaţii multinaţionale, care îşi promovează, în politică, „agenţi acoperiţi” (gen ministrul energiei), capabili să facă „lobby” şi să le susţină interesele, sau cei care operează în sectorul evaziunii fiscale (în special, în domeniul achiziţiilor intracomunitare, unde Mafia arabă excelează). Acesta este aşa zisul „sistem” imoral despre care vorbesc toţi politicienii, societetea civilă şi media, respectiv „mecanismul” prin care funcţionează. Este vorba de controlul total al administraţiei, prin politicieni, exercitat de Mafia şi crima organizată, reprezentată de clientela politică (firmele abonate la contractele publice), corporaţiile multinaţionale şi, nu în ultimul rând, grupările de crimă organizată care controlează evaziunea fiscală. Cât timp acest „sistem” va funcţiona şi politicienii vor fi doar simple „instrumente” ale angrenajului, România va rămâne prizonieră a aceloraşi mentalităţi şi metode de operare, al căror scop este devalizarea averii publice şi oricine va voi să lupte, dacă nu va şti cum funcţionează „sistemul” şi cum este „alimentat” (sa oprească sursele bugetare), va fi învins.
Deşi suntem un popor creştin, nimănui nu i-ar plăcea să devenim un stat religios, de tip islam, în care regulile să fie altele decât cele stabilite prin legi laice. Din păcate însă, înregimentarea politicului în slujba crimei organizate şi, în special, administraţia publică, reprezintă echivalentul islamizării ţării. Când totul este controlat de crima organizată şi lupta pentru putere este, în fapt, războiul dintre clanurile de crimă organizată, având ca obiectiv subordonarea totală a puterii, schimbarea taberelor la guvernare nu reprezintă nimic în ceea ce priveşte statul de drept şi nu are nici un efect pozitiv pentru cetăţean. „Sistemul” va funcţiona exact pe baza aceloraşi metode – controlul administraţiei prin politizare, având aceeaşi jucători – clasa politică şi aceeaşi beneficiari – crimă organizată. Se vor schimbă, eventual, jucătorii, adică preşedinţii de consilii judeţene, primarii, leaderii politici şi partidele aflate la putere. Nu însă metodele şi beneficiarii, care vor rămâne aceeaşi. Concret ? Păstrând aceeaşi formulă a alegerilor parlamentare şi a numirii în funcţiile publice, Bugetul de stat va fi devalizat în continuare, de către firme „abonate” la lucrări publice, prin licitaţii trucate şi supraevaluări, evaziunea va rămâne constanta în toate sectoarele şi multinaţionalele vor impune cadrul legal care să-i favorizeze, în dauna concurenţei autohtone. Asta pentru că noii reprezentanţi ai puterii, apelând la aceleaşi metode (liste făcute de aceiaşi veşnici leaderi de partid, susţinuţi de „clientela” fiscală), în care cetăţeanului i se va oferi doar iluzia „liberului-arbitru”, respectiv parlamentarii, membrii guvernului şi şefii instituţiilor publice, vor fi „aleşi” şi înscăunaţi tot de către grupările de crimă organizată. Astfel, grupurile de interese, păstrând „modelul” deja consacrat, bazat pe principiul „contribuţiei” (absolut subiectiv) la câştigarea alegerilor, îşi vor impune miniştrii, secretarii de stat, directorii din ministere, agenţii şi instituţii publice, şefii din instituţiile publice deconcentrate, iar ciclul administrării ţării de către crima organizată prin intermediul clasei politice, în care avantaje vor avea doar grupurile de crimă organizată, va fi reluat şi va continua în aceeaşi manieră, iar cine se va opune va fi înlăturat fără a şti măcar cine a hotărât. În aceste circumstanţe, grupările de crimă organizată, precum societăţile comerciale „abonate”, fără concurenţă, la contractarea lucrărilor publice, în complicitate cu funcţionarii publici numiţi politic (miniştri, directori din ministere, şefi de servicii, şefi de consilii judeţene, primari, consilii judeţene sau locale, servicii de stabilirea a valorii, contractare şi recepţie a lucrărilor publice, etc.); multinaţionale care obţin, prin lege, excepţii de la regulă aplicată societăţilor autohtone (Ex: în noul proiect de modificare a OUG 28/1999, operatorii în sistem cash&carry, sunt exceptaţi de la obligativitatea utilizării casei de marcat fiscale, deşi activitatea tip cash&carry se referă la metodă de plata şi nu la formă de comerţ, care, potrivit legilatiei – Cod CAEN – nu poate fi decât en-gros sau en-detail. Totuşi lobby-ul făcut de „METRO” şi „SELGROS” în România, pe lângă reprezentanţii MF, i-au „convins” pe aceştia că sunt „îndreptăţiţi” să obţină un statut discriminatoriu în raport cu ceilalţi concurenţi, eliminând astfel concurenţă şi dovedind că, corporaţiile îşi impun, în orice circumstanţe, voinţă), ori societăţile care au făcut din evaziunea fiscală un obiect principal de activitate, vor continuă să opereze nestingherite, fără a se modifică, decât formal, metodele de contracarare a mecanismului de jefuire a statului şi a Bugetului de Stat, atât cât să se dea impresia că se face ceva.
Chiar dacă, ipocrit şi spăşit – precum un motan arogant umilit de cocoşul curţii -, in fapt pentru a mai câştigă timp spre a mai deservi interesele grupărilor care l-au adus şi-l menţin la putere, Ponta, declarând că PSD trebuie să se reformeze îndepărtându-se de „baroni” şi de „corupţi”, recunoaşte existenţa unui „sistem”, de tip mafiot, ce a acaparat politică şi căruia PSD îi este tributar, nu înseamnă că şi va face ce a spus. Singurul adevăr ce trebuie reţinut este că, din păcate, nu numai PSD, ci întrega clasă politică trebuie să se rupă de acest sistem, respectiv de „baroni” (preşedinţi de consilii judeţene, primari, şefi de instituţii şi alţi ordonatori de credite bugetare) şi de firmele clientelare ale acestora ce generează corupţie. Dar se poate realiza şi in fapt acest lucru când politicienii din partid sunt creaţia sau reprezentanţii acestora ? Cel puţin PSD, fără „baronii”, „clienţii” de partid şi „clasa politică” ce-l constituie, creată de aceştia, reprezentând aproape toate „vârfurile” partidului (însuşi Ponta este o creaţie a acestui „sistem”), nu există, pentru că PSD, prin definiţie, reprezintă chiar modelul „sistemul” de care ar vrea să se debaraseze, iar „baronii” şi clientela de partid sunt „banca” din care-şi trage „seva” financiară ce-l întreţine. Transformarea, în acest caz, întrucât presupune „deconectarea” de la resursele financiare, reprezintă o utopie şi o altă încercare de manipulare a ignoranţilor privind intenţiile lui Ponta. Un timeout, până când crimă organizată, prin intermediul Guvernului şi Parlamentului aservit, va mai modifică sau introduce câteva legi în favoarea să, precum modificarea OUG 28/1999, prin care „METRO” şi „SELGROS”, profitând de conjunctură, vor să impună şi obţină un statut privilegiat faţă de ceilalţi concurenţi din piaţă (să nu utilizeze casă de marcat fiscală pentru vânzări către persoane fizice şi să întreţină astfel evaziunea fiscală făcută de firmele mici). Şi precum OUG 28/1999, având în vedere „antecedentele” – ce mă fac să fiu sceptic că există bună credinţă din partea acestui guvern care n-a respectat nimic din ce-a promis -, sunt convins că orice act normativ emis, în continuare, de Guvernul Ponta şi orice altă acţiune întreprinsă, va avea că şi consecinţă consolidarea activităţii Mafiei şi crimei organizate şi nicidecum desprinderea de aceasta. Iar aşa zisa rectificare bugetară este un exemplu concret al ipocriziei şi duplicităţii lui Ponta, care arată că între ce zice şi ce face nu este nici o legătură. Avea parcă opoziţia, PNL-istă, un grup de monitorizare a activităţii Guvernului ! Unde e acel grup ? Unde e domnul Ialomiţeanu cu expertiză să profesională macroeconomică ? Nu l-am prea auzit vorbind despre dezastrul colectării veniturilor bugetare. Nu l-am auzit comentând nici indicatorii bugetari, ce se vedeau din avion ca fiind „plăsmuiţi” la comandă. Nu l-am auzit nici comentând alte măsuri fiscale, precum „reorganizarea” ANAF şi efectele ei catastrofale asupra economiei, bugetului şi politizării, de tip mafiot, a instituţiei. E şi el „prieten/colaborator” al celor de la „METRO” şi „SELGROS” ? Şi dacă va prelua, din nou, instituţia, se va comporta precum în precedentul mandat, lăsându-se încălecat de Mafie ?
O să apucăm ziua când clasa politică din România se va debarasa de „sistem” şi nu va mai fi legată „ombilical” de Mafie şi crimă organizată ? O să apucăm ziua când vreun preşedinte, la sfârşit de mandat, nu va mai declara că a fost învins de „sistem”, un „sistem” al cărui „produs” erau şi ei şi pe care-l preluau, îl întreţineau şi-l perfecţionau, transmiţându-l mai departe ?
Ec. Pavel Roman
