Murray este anchetat pentru omucidere, deoarece se pare că după ce i-a administrat Propofol cântăreţului, ar fi adormit.
Potrivit mamei megastarului, Katerine Jackson, se pare că Michael ar fi murit după ce medicul său personal Conrad Murray i-ar fi administrat acestuia un sedativ puternic şi apoi ar fi adormit.
Această acuzaţie a fost făcută de chirurgul estetic Steven Hoefflin, care l-a tratat pe Michael până în 2002, în numele mamei starului, Katherine. Potrivit The Sun, acesta susţine că megastarul nu mai lua medicamente cu trei luni înainte de moarte, dar seria de 50 de concerte pe care trebuia să le susţină la Londra l-au speriat atât de tare, încât a apelat la medici, care i-au dau câteva sedative.
"Michael era disperat să adoarmă. Cred că Dr. Conrad Murray a fost angajat de Michael cu singurul scop de a-i administra Propofol la culcare. Michael vorbea despre acel medicament folosind numele Milk (lapte), pentru că seamănă cu laptele. familia mi-a spus acest lucru, iar dacă ştii ceva despre acest medicament – care nu trebuie administrat decât de un anestezist specialist într-o clinică specială – e că este foarte periculos. Părerea mea este că Dr. Murray ar fi putut adormi în acea noapte, iar Michael a murit în timp ce perfuzorul cu Propofol se afla încă în braţul lui", a declarat Hoefflin.
Poliţia încearcă să desluşească misterul legat de moartea tragică a superstarului, iar miercuri, birourile medicului din Houston au fost percheziţionate, oamenii legii confiscând toate documentele legate de Michael.
La aproape o lună de la moartea Regelui muzicii pop, Michael Jackson, cercetările şi întrebările privind modul în care acesta a decedat continuă.