PONTA atac la IOHANNIS și BĂSESCU: „Pare că merg împreună”

Premierul Victor Ponta revine cu declarații proaspete despre acuzaţiile formulate împotriva sa de președintele Traian Băsescu. Candidatul PSD susţine că toate acuzațiile au fost puse la cale de Traian Băsescu şi Klaus Iohannis care pare că „merg împreună” și sunt doar un atac murdar de campanie.

„Am crezut că e vorba de o tulburare a minţii şi a inimii la domnul Băsescu. Am văzut declaraţia domnului Iohannis şi am înţeles că e ceva mult mai grav şi mai murdar. Domnul Iohannis şi Băsescu au o înţelegere. Domnul Băsescu are patima puterii, domnul Ioannis are patima funcţiilor. Cred că e un moment de mizerie tipic unei campanii electorale în care domnul Băsescu şi domnul Iohannis se pare că merg împreună. Românii trebuie să decidă dacă vor un preşedinte cum a fost Băsescu sau dacă ceea ce am început în 2012 ca USL ducem mai departe cu mine ca preşedinte, cu USL refăcut”, a declarat Ponta.